În numai cinci ani, prețurile din România au crescut cumulat cu aproximativ 45%. Aceasta este una dintre cele mai grave forme de sărăcire tăcută a populației, pentru că inflația reduce continuu puterea de cumpărare a banilor.
Problema nu este doar că salariile cresc, ci dacă ele cresc mai repede decât prețurile și dacă această creștere este susținută de productivitate. Atunci când veniturile nominale cresc, dar costul vieții crește într-un ritm comparabil sau superior, bunăstarea reală nu avansează.
Politicienii au folosit prea des bugetul de stat pentru a distribui venituri, avantaje și cheltuieli publice cu scopul menținerii sprijinului electoral. Însă statul nu poate crea prosperitate doar mărind artificial veniturile nominale.
Dacă salariile, pensiile și cheltuielile publice cresc mai repede decât productivitatea și producția de bunuri și servicii, mai mulți bani ajung să alerge după aproximativ aceeași cantitate de produse. Rezultatul este previzibil: prețurile cresc.
Inflația devine astfel o taxă ascunsă, plătită de fiecare cetățean. Lovește economiile, salariile, pensiile și îi afectează în special pe cei cu venituri mici.
Prosperitatea nu se construiește prin tipărirea sau distribuirea banilor, ci prin productivitate, investiții, producție, inovare și muncă eficientă.
Când politica salarială și bugetară ignoră aceste realități economice, creșterea veniturilor rămâne doar pe hârtie. În viața de zi cu zi, cetățeanul descoperă că are mai mulți lei, dar poate cumpăra tot mai puțin cu ei.
