Diferența dintre economiile prospere și cele care rămân furnizoare de muncă ieftină și materii prime nu se construiește într-un singur an. Ea începe cu zeci de ani înainte, în școli, universități și laboratoare.
România investește dramatic mai puțin în această infrastructură intelectuală.
Potrivit OECD, cheltuielile pentru educație, de la nivel primar până la cel universitar, reprezentau aproximativ 2,5% din PIB în România, față de 5,4% în Franța.
Diferența devine și mai spectaculoasă în cercetare-dezvoltare. România aloca în 2023 numai 0,52% din PIB, cel mai redus nivel din Uniunea Europeană. Franța aloca aproximativ 2,19%.
De peste patru ori mai mult raportat la dimensiunea economiei.
Aceste cifre nu reprezintă simple cheltuieli bugetare. Ele reprezintă investiții în capacitatea viitoare de producție a unei națiuni.
Cercetările economice realizate de Eric Hanushek și Ludger Woessmann arată că nivelul competențelor cognitive ale populației este puternic asociat cu productivitatea, veniturile și creșterea economică. Nu este suficient ca oamenii să petreacă mai mulți ani în școală. Contează ceea ce învață efectiv.
Mecanismul este simplu:
educație → competențe → cercetare → inovație → productivitate → produse cu valoare adăugată mare → salarii mai mari → prosperitate.
O economie cu ingineri, cercetători, profesori și antreprenori foarte bine pregătiți poate proiecta medicamente, software, automobile, tehnologii energetice și echipamente industriale. O economie care nu investește suficient în oameni ajunge să importe aceste produse și să exporte muncă sau materii prime.
OECD constată astăzi că România cheltuiește numai aproximativ 0,5% din PIB pentru cercetare-dezvoltare și că intensitatea cercetării a stagnat în ultimul deceniu. Capacitatea inovatoare a firmelor românești rămâne redusă.
Nu putem pretinde salarii occidentale într-o economie în care investiția în cunoaștere este de câteva ori mai mică decât în economiile occidentale.
Prosperitatea unei națiuni este, în ultimă instanță, o expresie economică a cunoașterii pe care acea societate este capabilă să o producă și să o transforme în valoare.
