La marginea Iașului, FORTUS a fost cândva o veritabilă cetate industrială. Pe o platformă de peste 120 de hectare lucrau, în 1989, aproximativ 11.000–12.000 de oameni, iar combinatul susținea venituri, furnizori și meserii pentru mii de familii. După 1990, pierderea piețelor, reducerea comenzilor, datoriile și investițiile insuficiente au erodat activitatea. Privatizarea, insolvența și falimentul au închis treptat producția, iar radierea din 2025 a pus capăt existenței juridice a companiei.
Combinatul de Utilaj Greu Iași a fost inaugurat în 1976, iar dezvoltarea sa a continuat în anii următori. În 1981 era produsă prima șarjă de oțel. FORTUS realiza utilaje și componente de mari dimensiuni pentru metalurgie, energie, construcții navale, rafinării și petrochimie.
Un asemenea complex presupunea mai mult decât hale și echipamente. Era nevoie de ingineri, muncitori specializați, școli profesionale, infrastructură și furnizori. Importanța sa a intrat și în identitatea orașului: cartierul CUG și stația „Oțelărie” păstrează urmele acestei industrii.
După 1990, combinatul a intrat într-un proces continuu de reducere a activității. Într-o economie deschisă, pierderea unor piețe și diminuarea comenzilor au redus veniturile, în timp ce datoriile și necesarul mare de investiții au limitat capacitatea de redresare.
La privatizarea din 2003, numărul angajaților coborâse la aproximativ 2.500. FORTUS a fost preluat de Metalexportimport, societate controlată de grupul rus Atom Stroi. În 2008, autoritățile au desființat contractul, invocând nerealizarea investițiilor asumate, iar fabrica a revenit în portofoliul statului. Atunci mai lucrau aproximativ 1.600 de persoane.
Societatea a intrat în insolvență în 2008 și, ulterior, în faliment. Producția a continuat tot mai greu până la 8 mai 2015, când activitatea din ultima mare secție productivă s-a oprit. Din acel moment, fostul colos industrial nu a mai produs efectiv.
Dispariția juridică a venit aproape un deceniu mai târziu. FORTUS SA a fost radiată din Registrul Comerțului la 11 decembrie 2025, după aproape două decenii de insolvență și faliment. În 2024, societatea mai figura cu un singur angajat.
Explicația economică nu poate fi redusă la nostalgia pentru industria anilor ’80. Unele fabrici erau energofage, aveau productivitate redusă sau necesitau investiții tehnologice uriașe pentru a concura. Totuși, problema rămâne ce a fost construit în locul capacităților pierdute.
O fabrică mare generează efecte dincolo de salariile plătite în hală. În jurul ei funcționează furnizori, transportatori, proiectanți, ateliere, servicii și școli profesionale. O comandă externă poate alimenta mai multe verigi ale economiei, iar închiderea fabricii le afectează simultan.
Astăzi, terenurile fostului FORTUS reprezintă una dintre marile rezerve imobiliare ale Iașului, iar părți ale platformei sunt vizate pentru noi dezvoltări. Transformarea orașului poate fi firească, însă contrastul economic rămâne puternic: pe aceeași suprafață unde lucrau 11.000–12.000 de oameni, industria grea a dispărut aproape complet.
Pentru Iași, FORTUS rămâne un simbol al tranziției industriale: nu doar povestea unei privatizări eșuate, ci și a unei capacități economice care nu a fost înlocuită pe măsura pierderii sale. Transformarea platformei poate fi firească, însă întrebarea esențială rămâne deschisă: cum poate România să construiască o industrie competitivă, astfel încât producția să nu fie înlocuită exclusiv de consum și de proiecte imobiliare?
