Structura importurilor României în 2025 arată o economie conectată la lanțurile industriale europene, dar încă dependentă de tehnologie, energie, medicamente și produse procesate. Importurile s-au apropiat de 146 de miliarde de dolari, în timp ce exporturile au fost estimate la circa 109 miliarde. Diferența nu poate fi interpretată automat ca un rezultat negativ. Unele bunuri importate susțin producția și exporturile, însă problema apare atunci când România exportă materii prime și importă produse cu valoare adăugată mai mare.
Cea mai mare categorie de import a fost reprezentată de echipamentele electrice și electronice, cu aproximativ 22,16 miliarde de dolari. Aici intră componente, circuite, aparatură de telecomunicații, calculatoare și echipamente utilizate în industrie.
Pe locul următor s-au aflat mașinile, utilajele, reactoarele și cazanele, cu importuri de circa 16,29 miliarde de dolari. Aceste bunuri indică dependența de tehnologie și de echipamente de producție fabricate în alte state. În același timp, ele pot reprezenta investiții care sporesc capacitatea fabricilor românești.
Vehiculele și componentele auto au însumat aproape 14,89 miliarde de dolari. România exportă, la rândul său, automobile și piese în valoare importantă. Prin urmare, importurile auto nu reflectă doar consumul populației, ci și integrarea în lanțurile industriale europene.
În 2025, vehiculele au reprezentat cea mai mare categorie de export, cu peste 19 miliarde de dolari. O parte dintre componentele importate se regăsește ulterior în automobilele și produsele exportate.
Combustibilii minerali, petrolul și produsele petroliere au generat importuri de aproximativ 11,69 miliarde de dolari, față de exporturi de circa 6,1 miliarde. Diferența sugerează o contribuție semnificativă a sectorului energetic la deficitul comercial, chiar dacă România dispune de resurse proprii.
Importurile de produse farmaceutice au ajuns la aproximativ 7,46 miliarde de dolari, iar cele de mase plastice la 6,58 miliarde. Fierul și oțelul au însumat aproape 4,95 miliarde, în timp ce produsele finite din aceste materiale au depășit 4,61 miliarde de dolari.
În plus, România a importat aparatură optică, tehnică și medicală de circa 3,69 miliarde de dolari. Importurile de cauciuc și produse din cauciuc au ajuns la aproximativ 2,62 miliarde de dolari.
Prin urmare, deficitul comercial al României nu este explicat de un singur produs. El rezultă din acumularea mai multor dependențe: tehnologie, echipamente, energie, medicamente, materiale și bunuri de consum.
O zonă mai sensibilă este cea alimentară. În 2025, România a importat carne și organe comestibile de aproximativ 1,57 miliarde de dolari, fructe și nuci de circa 1,32 miliarde, precum și lactate și ouă în valoare de aproximativ 1,25 miliarde de dolari.
Unele importuri sunt firești, deoarece România nu poate produce competitiv toate alimentele cerute de consumatori. Totuși, situația devine problematică atunci când sunt importate produse care ar putea fi realizate în cantități relevante pe plan intern.
Paradoxul este că România exportă cereale și alte materii prime agricole, dar importă produse alimentare procesate. Această relație poate fi privită ca un semnal al unei valorificări insuficiente a producției interne.
În 2025, exporturile românești au fost de aproximativ 109 miliarde de dolari, față de importuri de aproape 146 de miliarde. Diferența indică un deficit comercial de ordinul zecilor de miliarde de dolari.
Nu orice import slăbește economia. O mașină-unealtă, o componentă electronică sau un echipament energetic pot susține producția și exporturile. În schimb, importurile sistematice de produse care ar putea fi realizate în țară arată limitele capacității interne.
România are, prin urmare, două provocări majore: să crească producția acolo unde există resurse și competențe și să transforme mai multe materii prime în produse finite. Exportul de grâu și importul de alimente procesate reprezintă imaginea simplă a acestei probleme: exportăm materia primă ieftină și cumpărăm înapoi o parte din valoarea adăugată.
Pentru România, reducerea deficitului comercial nu înseamnă închiderea economiei și nici substituirea oricărui import. Miza este dezvoltarea producției competitive, a procesării și a capacității tehnologice, astfel încât o parte mai mare din valoarea creată în lanțurile economice să rămână în țară.
Datele sunt centralizate din UN COMTRADE și din Institutul Național de Statistică – TEMPO Online.
