Cazul prezentat de Direcția Generală Antifraudă Fiscală aduce în prim-plan facturi neplătite pentru deduceri fiscale și servicii despre care inspectorii susțin că nu au fost prestate. Verificările au vizat cinci societăți implicate în recrutarea și plasarea muncitorilor din Asia. Potrivit ANAF, documentele ar fi fost folosite pentru diminuarea obligațiilor fiscale, iar prejudiciul calculat depășește 6,2 milioane de lei.
Constatarea centrală a instituției este că facturile nu au fost achitate. Cu toate acestea, ele ar fi fost înregistrate în contabilitate și utilizate pentru constituirea unor cheltuieli, precum și pentru deducerea TVA.
În scenariul descris de DGAF, firmele care furnizau forță de muncă încasau TVA de la clienții lor. În loc să vireze integral suma către buget, acestea ar fi compensat taxa colectată cu TVA deductibilă rezultată din facturi emise de alte companii.
Valoarea totală a documentelor verificate depășește 32 de milioane de lei. Facturile ar fi fost emise pentru avansuri și pentru prestări de servicii despre care inspectorii nu au găsit dovezi că ar fi avut loc.
Mai mult, potrivit sursei citate de HotNews, operațiunile au generat în declarații solduri negative de TVA, raportate în mod repetat. Prejudiciul estimat de ANAF include TVA, impozit pe profit și impozit pe dividende.
DGAF susține că societățile emitente nu aveau capacitatea economică de a presta servicii la dimensiunea facturată. Unele erau inactive, insolvabile sau radiate, iar verificările ar fi indicat legături între toate companiile implicate.
De asemenea, instituția afirmă că firmele erau coordonate de un grup comun de persoane. În anumite situații, administratorii înscriși oficial nu ar fi putut oferi explicații concrete despre activitatea societăților pe care le conduceau formal.
Aceste elemente reprezintă constatările prezentate de Antifraudă în urma verificărilor. Ele trebuie diferențiate de ceea ce poate demonstra, prin ea însăși, o factură electronică.
Transmiterea unei facturi prin RO e-Factura confirmă existența unui document în sistem și permite autorităților să urmărească mai rapid datele declarate. Totuși, nu confirmă automat că serviciul înscris în document a fost prestat, că prețul este justificat sau că plata a avut loc.
În cazul descris de DGAF, sistemul ar fi fost utilizat pentru a conferi operațiunilor o aparență de regularitate și pentru a distribui obligațiile fiscale între mai multe societăți. Astfel, digitalizarea a făcut tranzacțiile mai vizibile, însă verificarea economică a depins în continuare de documente, plăți și capacitatea reală a firmelor.
Prin urmare, simpla apariție a unor facturi în e-Factura nu dovedește singură existența unei fraude sau caracterul fictiv al serviciilor. În schimb, lipsa plății, absența dovezilor privind prestarea și legăturile dintre companii sunt elemente pe care ANAF le poate analiza împreună pentru a stabili dacă deducerile au fost nejustificate.
Cazul descris de DGAF arată că o factură transmisă electronic poate fi verificată formal, fără ca existența serviciului să fie demonstrată automat. Pentru stabilirea unei fraude sunt necesare constatările fiscale, documentele contabile, fluxurile financiare și legăturile dintre societăți, nu doar prezența unei facturi în RO e-Factura.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de HotNews.ro.
