Problema unor instituții slabe depășește zona administrativă și se transmite în întreaga economie. În analiza publicată de Adevărul, economistul Bogdan Glăvan susține că România își limitează dezvoltarea prin legislație stufoasă, taxe în creștere și reguli schimbate frecvent. În consecință, deficitul, energia scumpă și lipsa predictibilității fiscale afectează competitivitatea firmelor și amplifică diferențele dintre București și restul țării.
Glăvan pornește de la ideea că resursele materiale nu sunt suficiente pentru prosperitate. Țările care au avansat au construit instituții solide, legi clare și un cadru favorabil inițiativei private. În schimb, suprareglementarea economică poate descuraja investițiile și poate orienta energia antreprenorilor spre interpretarea unor norme complicate, nu spre producție.
În viziunea economistului, administrația românească produce prea multe reguli și oferă prea puțină siguranță celor care iau decizii. Situația este relevantă și pentru companiile de stat, unde managerii pot evita inițiativele din cauza riscului juridic și a responsabilităților dificil de delimitat.
Firmele mici și mijlocii resimt cel mai rapid aceste efecte. Ele au resurse limitate, acces mai dificil la finanțare și o capacitate redusă de a absorbi schimbările fiscale succesive. Astfel, taxele și procedurile complicate se adaugă costurilor cu forța de muncă, finanțarea și energia.
Sectorul energetic arată diferența dintre potențial și rezultate. România dispune de gaze naturale, hidroenergie și producție nucleară, însă prețurile ridicate afectează industria. Chiar dacă exploatarea gazelor din Neptun Deep este așteptată să crească începând cu 2027, aceasta nu va rezolva automat problema competitivității.
Legătura cu deficitul bugetar este directă în argumentația lui Glăvan. Când statul cheltuiește peste veniturile disponibile, caută resurse prin taxe, inflație sau împrumuturi. Prin urmare, beneficiile obținute din exploatarea resurselor pot fi reduse de presiunea fiscală și de costurile finanțării.
Comparațiile internaționale trebuie însă interpretate prudent. Evoluțiile Finlandei, Irlandei sau Bulgariei au fost influențate de structuri economice, politici publice și contexte istorice diferite. Exemplele pot arăta că stagnarea nu este inevitabilă, dar nu oferă singure o soluție aplicabilă României.
În plus, prosperitatea este distribuită inegal. Bucureștiul și câteva centre regionale atrag investiții, forță de muncă și activitate economică, în timp ce multe orașe mici și zone rurale rămân în urmă. Diferența este resimțită de pensionari, profesori și angajații care nu beneficiază de veniturile sectoarelor mai dinamice.
Economistul vede un potențial în capacitatea României de a atrage studenți și lucrători din alte țări. Totuși, țara continuă să exporte forță de muncă și competențe, semn că avantajul demografic și educațional nu este susținut de suficiente oportunități. În final, resursele și poziția geografică nu pot înlocui reformele instituționale, regulile previzibile și politicile care reduc incertitudinea pentru firme și populație.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Adevărul.
