Piața ecologică românească este prinsă între două realități economice: există suprafețe și producători capabili să furnizeze alimente certificate, dar cererea internă nu este suficient de puternică pentru a susține fără riscuri extinderea afacerilor. Studiul lui Nagy și Dabija descrie această tensiune prin prisma costurilor, veniturilor, distribuției și politicilor publice.
Articolul Developing the Romanian Organic Market: A Producer’s Perspective, semnat de Iulia Diana Nagy și Dan-Cristian Dabija, a fost publicat în revista Sustainability în 2019. Analiza nu pornește de la un sondaj reprezentativ al consumatorilor, ci de la interviuri cu producători ecologici care activează pe piața românească.
În 2016, piața românească de retail pentru alimente ecologice avea vânzări de aproape 80 de milioane de euro, dar consumul pe locuitor rămânea modest: 3,72 euro pe persoană. Pentru comparație, studiul indică valori de 277,42 euro în Danemarca, 274,26 euro în Elveția, 188 euro în Luxemburg și 194,34 euro în Suedia. România ocupa poziția 19 în Uniunea Europeană în privința valorii pieței de retail, potrivit datelor citate de autori.
Diferența dintre interesul declarativ și achiziția efectivă este explicată în primul rând prin venituri. Respondenții considerau că mulți români ar dori să mănânce mai sănătos, dar nu își permit să cumpere constant produse ecologice la prețuri premium. Prețul este, astfel, simultan indicator al calității și obstacol de acces.
Oferta este mai scumpă deoarece producția ecologică presupune costuri mai mari și randamente sau cantități mai mici. Un participant a explicat că în horticultură utilizarea utilajelor este limitată, ceea ce crește necesarul de forță de muncă plătită. În opinia producătorilor, diferența de preț nu putea fi eliminată fără a afecta economia fermei.
Datele prezentate în studiu indică un potențial agricol relevant. România avea 226.309 hectare cultivate ecologic, dintre care 156.678 hectare de teren arabil. În 2016, producția includea 1.000 de tone de lapte, 42 de tone de unt, 4.016 tone de brânzeturi și peste 12 milioane de ouă. Totuși, o mare parte din producția ecologică era destinată exportului.
Acest fapt ilustrează o problemă de coordonare între producție și consum. Fermele pot produce, dar nu au întotdeauna canale interne stabile de vânzare. Producătorii intervievați au descris cererea ca fiind fluctuantă și au spus că, atunci când nu există cumpărători constanți, extinderea suprafețelor cultivate devine riscantă.
Distribuția amplifică această vulnerabilitate. Participanții susțineau că marile lanțuri de retail comercializează tot mai multe produse ecologice, dar că puține provin din România. Pentru un producător mic sau mijlociu, vânzarea directă poate menține controlul asupra relației cu clientul, însă nu oferă neapărat volumul necesar dezvoltării.
Interviurile au evidențiat și dificultăți legate de finanțare. Producătorii afirmau că sprijinul public este concentrat în perioada de conversie, nu și după obținerea statutului ecologic. Accesul la fonduri era descris ca dificil din cauza formalităților, controalelor și cerințelor administrative. Unii respondenți nu încercaseră să obțină finanțare deoarece nu aveau încredere în instituțiile care gestionează programele.
În plus, activitatea este expusă unor riscuri specifice: vreme nefavorabilă, furtuni, poluare accidentală, sensibilitate mai mare la boli și dăunători și o rezistență mai redusă la depozitare, potrivit opiniilor participanților. Studiul consemnează aceste percepții, nu măsoară separat costul fiecărui risc și nu compară statistic fermele ecologice cu cele convenționale.
Schimbările frecvente ale legislației, întârzierile la plata subvențiilor și organizarea deficitară a distribuției sunt prezentate ca factori care contribuie la instabilitatea pieței. În această interpretare, problema nu este doar aceea că produsele sunt scumpe, ci și că firmele operează într-un mediu cu incertitudine instituțională și canale comerciale limitate.
Producătorii considerau că sănătatea este principalul motiv de cumpărare. Consumatorii asociază alimentele ecologice cu prevenirea bolilor, cu vitaminele și mineralele și cu absența aditivilor. Calitatea și gustul sunt relevante, însă produsul ecologic nu este întotdeauna perceput ca având un aspect superior. Fructele și legumele cu forme neregulate pot fi dezavantajate vizual față de marfa standardizată prin tehnologii convenționale.
Protecția mediului este recunoscută în literatura analizată ca factor al consumului, însă producătorii intervievați spuneau că mulți clienți nu fac legătura între alegerea produsului și reducerea impactului asupra mediului. Etichetele sunt importante pentru certificare, dar nu sunt citite constant. În unele cazuri, încrederea în fermierul de la piață este mai mare decât încrederea în sigla ecologică.
Cercetarea se bazează pe 15 interviuri cu reprezentanți ai unor întreprinderi mici și mijlocii din diferite zone ale Transilvaniei. Participarea a fost voluntară, iar autorii au oprit recrutarea după atingerea saturației informaționale. Metoda permite identificarea percepțiilor și a temelor recurente, dar nu produce rezultate generalizabile statistic pentru toți producătorii sau consumatorii din România.
În consecință, afirmațiile despre retail, finanțare, autorități sau comportamentul cumpărătorilor trebuie citite ca opinii și interpretări ale participanților. Studiul nu demonstrează că o anumită măsură publică ar produce automat creșterea pieței. Contribuția sa este să arate mecanismele percepute de producători și relația dintre cerere, costuri, distribuție și sprijin instituțional.
Nagy și Dabija concluzionează că asocierea producătorilor, o informare mai bună și politici publice care să susțină producătorii, retailerii și consumatorii ar putea sprijini evoluția pieței. În articol, aceste direcții rezultă din analiza calitativă și din opiniile respondenților; ele nu sunt validate printr-un experiment sau printr-o evaluare cantitativă a impactului.
Sursa: Developing the Romanian Organic Market: A Producer’s Perspective
