O economie teritorială devine vizibilă atunci când sunt comparate simultan locurile de locuire, resursele disponibile și capacitatea comunităților de a controla spațiul. Exact această problemă o investighează Robin Brigand și Olivier Weller pentru Moldova centrală, pe parcursul a aproximativ 2.500 de ani de preistorie târzie.
Articolul Neolithic and Chalcolithic settlement patterns in central Moldavia (Romania) a fost publicat în Documenta Praehistorica în 2013. Autorii combină concepte de arheologie a peisajului cu instrumente GIS pentru a compara distribuția spațială și temporală a siturilor asociate culturilor Starčevo-Criș, Linear Pottery, Precucuteni și Cucuteni.
Studiul acoperă 8.900 km², între Carpații Orientali și Prut, în principal în județele Neamț și Iași. Relieful include zona subcarpatică, depresiuni și Câmpia Moldovei. Munții propriu-ziși nu au fost analizați la aceeași intensitate, deoarece ocuparea preistorică identificată acolo este redusă, iar terenurile împădurite sunt mai greu de cercetat.
Cercetătorii au construit o bază de date critică, reunind inventare, prospecțiuni și săpături. Din 737 de puncte menționate pentru intervalul relevant, 603 au putut fi atribuite perioadelor neolitică și calcolitică. Situl nu a fost considerat o categorie omogenă: 49% erau ocupații cu puține materiale, 42% așezări cu indicii de arhitectură și artefacte, 7% așezări fortificate și 2% puncte de exploatare a sării. Această clasificare este importantă deoarece un punct temporar și un centru fortificat nu au aceeași semnificație economică sau teritorială.
Metodologic, autorii folosesc estimări de densitate cu ferestre mobile pentru a evidenția concentrările, hărți diferențiale pentru a marca extinderi și abandonuri și analize viewshed pentru a calcula spațiul teoretic vizibil. Modelul de vizibilitate presupune o înălțime a observatorului de 1,7 metri și o rază de 12 kilometri, în condiții favorabile. Rezultatele trebuie interpretate ca potențiale vizuale, nu ca măsurători directe ale activității umane.
Prima tendință este scăderea numărului de situri între Starčevo-Criș, 6000–5300 î.Hr., și Linear Pottery, 5300–5000 î.Hr. Autorii nu exclud ca reducerea să fie legată de condițiile cercetării. În faza Starčevo-Criș, așezările sunt asociate cu terenuri fertile și terase joase, aproape de confluențe. Suprafața medie vizibilă este de aproximativ 18 km², iar legăturile vizuale dintre situri sunt puține.
În Linear Pottery apar mai puține situri, dar unele sunt plasate strategic pe înălțimi sau la confluențe. Vizibilitatea medie crește la circa 27 km². În Precucuteni, 5000–4600 î.Hr., numărul siturilor revine aproximativ la nivelul primei faze, iar vizibilitatea medie ajunge la 33 km². Legăturile vizuale medii cresc la 3,6, ceea ce autorii interpretează ca indiciu al unei organizări mai coordonate între așezări principale și ocupații secundare.
Cea mai mare expansiune are loc în Cucuteni A, 4600–4100 î.Hr. Sunt înregistrate 261 de situri, 43% din siturile Cucuteni analizate. Colonizarea cuprinde și sectoare semi-montane, iar așezările sunt plasate la marginea teraselor, deasupra zonelor umede și a luncilor. În perioada Cucuteni A-B/B, 4100–3500 î.Hr., numărul siturilor scade. Această schimbare nu este descrisă doar ca abandon: multe situri dispar, dar apar altele în sectoare apropiate, sugerând restrângere și reconfigurare.
Relația cu resursele este diferențiată. Cernoziomurile Câmpiei Moldovei au susținut densități mari de locuire, în timp ce în zona subcarpatică solurile brune și accesul la văi au contat împreună cu izvoarele sărate. Opt izvoare oferă dovezi directe de exploatare neolitică și calcolitică, iar alte șase au indicii indirecte. Prezența unui izvor nu înseamnă însă automat o așezare lângă el. Unele izvoare sunt la 6–8 km de cele mai apropiate situri, ceea ce poate indica un control al accesului și al coridoarelor, nu o ocupare directă.
Studiul susține că intensificarea agriculturii, păstoritului, producției de sare și schimburilor a mers împreună cu o ierarhizare teritorială. Aceasta este o interpretare a distribuției arheologice, nu o demonstrație a unor instituții economice precise. Limitările sunt clare: siturile sunt cercetate neuniform, multe date provin din suprafață, 54% dintre puncte au o localizare cu eroare de aproximativ 50 de metri, iar alte situri sunt localizate mai puțin exact. În consecință, GIS-ul permite compararea tiparelor, dar nu poate transforma automat datele incomplete într-o imagine exhaustivă a populației preistorice.
Sursa: Neolithic and Chalcolithic settlement patterns in central Moldavia (Romania)
