STUDIU. DRECIN: De la creditul cămătăresc la instituțiile bancare ale statului român
STUDIU. DRECIN: Cum a încercat epoca lui Cuza să pună bazele finanțelor moderne

Înainte ca statul român să dispună de un sistem bancar național, creditul era furnizat de comercianți, boieri, arendași, mănăstiri și case specializate de împrumut. Costul ridicat și maturitățile scurte ale finanțării au făcut ca accesul la capital să fie simultan un instrument de dezvoltare și o sursă de faliment.

Aceasta este tema studiului „The Times of Alexandru Ioan Cuza: Discussions, Proposals, Projects, Failures and Achievements in National Finance and Banking”, scris de Mihai D. Drecin și publicat în 2020 în Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archaeology. Analiza acoperă atât domnia lui Alexandru Ioan Cuza, între 1859 și 1866, cât și perioada anterioară în care s-au acumulat ideile și proiectele de modernizare financiară.

Structura pieței de credit

Studiul pornește de la nevoia de capital care a crescut în secolul al XVIII-lea. Împrumuturile erau utilizate în scopuri politice, pentru acoperirea cheltuielilor domnești, în scopuri de consum și pentru activități productive. Principala sursă de capital era comerțul. Comercianții care acumulau bani și nu aveau suficiente instrumente de depozitare sau investire au intrat în schimbul valutar și creditare.

Aceste activități au generat forme timpurii de intermediere financiară. Casele de credit efectuau transferuri interne și externe, primeau depozite, împrumutau vistieriile domnești și particulare și reprezentau instituții străine. În plus, se implicau în arendarea veniturilor statului, exploatarea salinelor și altor mine, precum și în operațiuni de import-export.

O statistică pentru anii 1830-1860 menționa 63 de case bancare sau de creditare în Principatele Române. Doar 14 aveau proprietari români, în timp ce celelalte erau deținute de evrei, greci, armeni și macedo-români. Studiul prezintă această distribuție în legătură cu restricțiile religioase care au făcut ca perceperea dobânzii să fie privită mult timp ca păcat în lumea creștină.

Maturitatea creditului și riscul debitorului

Pe măsură ce cererea creștea, casele de credit apelau la finanțări externe. Împrumuturile proveneau din Imperiul Habsburgic și din Imperiul Otoman, iar relațiile comerciale se extindeau către bănci din Augsburg, Danzig, Dresda, Berlin, Leipzig, Verona, Veneția, Nisa, Viena și Paris. Dobânzile indicate de autor porneau de la 10-12% sau 43-45% și puteau ajunge la 50%, 100% și 300%.

Din punct de vedere economic, problema nu era doar nivelul dobânzii, ci și nepotrivirea dintre maturitatea creditului și ciclul afacerii. Împrumuturile erau acordate, de regulă, pe trei până la șase luni și erau garantate cu terenuri sau clădiri. Pentru agricultură, însă, perioada necesară pentru producție și comercializare era de cel puțin un an. În industrie, ciclul era și mai lung.

Structura aceasta favoriza comerțul de tranzit, unde banii se întorceau rapid și puteau genera câștiguri într-un interval scurt. În schimb, producția agricolă și industrială era expusă riscului de neplată. Studiul leagă de această situație transformarea terenurilor, produselor și animalelor în mărfuri, deoarece debitorii trebuiau să obțină lichidități pentru a-și achita datoriile.

Încercările de instituționalizare

Între 1832 și 1848 au fost înregistrate 12 proiecte de înființare a unor bănci cu capital românesc. Printre inițiatori s-au aflat mitropolitul Neofit, episcopul Ilarion al Argeșului, Nicolae Suțu, Ion Ghica, Costache Bălcescu, Nicolae Bălcescu și membri ai boierimii moldovene. Programele Revoluției de la 1848 au inclus, la rândul lor, prevederi privind instituțiile de credit.

Eșecurile au avut cauze multiple: acumulare redusă de capital, lipsa specialiștilor, neîncrederea populației în bănci și opoziția Rusiei și Turciei. După 1850, capitalul străin a fost privit ca o posibilă soluție, dar această opțiune a ridicat problema controlului asupra instituțiilor financiare.

Cazul Băncii Naționale a Moldovei este relevant. Înființată în 1856, cu capital predominant străin, banca a falimentat în 1858. Potrivit studiului, 66% din capital fusese direcționat către comerț și 33% către agricultură, deși agricultura era baza economiei. Doar 2.000 din cele 50.000 de acțiuni au fost distribuite pentru subscripție în Moldova. Sunt menționate și creditele acordate unor persoane fără garanții solide, speculațiile bursiere și cheltuielile legate de mutarea sediului la Dessau.

Rolul statului și limitele capitalului străin

În anii lui Cuza, dezbaterea instituțională a vizat banca de scont și circulație, banca de credit funciar și soluția unei bănci universale. Confruntarea reflecta nevoi economice diferite: lichiditate și emisiune monetară, pe de o parte, respectiv împrumuturi ipotecare pe termen lung și cu dobândă redusă, pe de altă parte.

Crearea Casei de Depuneri și Consemnațiuni în 1864 a oferit statului un instrument pentru atragerea economiilor și a depozitelor obligatorii. Fondurile puteau susține finanțarea bugetară, infrastructura, întreprinderile industriale, fermele model și instituțiile publice. Dobânda prevăzută pentru depunători era de 5%, calculată începând cu a 61-a zi.

În 1865, Banca României a primit concesiunea de emisiune de la guvern. Capitalul social anunțat era de 40 de milioane de franci, aproximativ 108 milioane de lei, dar numai zece milioane au fost vărsate efectiv, în certificate. În 1869, după îndepărtarea lui Cuza, dreptul de emisiune a fost retras contra unei indemnizații de 750.000 de franci.

Studiul nu prezintă aceste episoade ca pe un parcurs liniar sau lipsit de contradicții. Rezultatul central este că modernizarea financiară a depins de interacțiunea dintre capital, instituții, expertiză, politică și context internațional. Limitele au fost evidente, însă instituțiile create sau proiectate în această perioadă au contribuit la dezvoltarea ulterioară a creditului național, culminând cu înființarea Băncii Naționale a României în 1880.

Sursa: THE TIMES OF ALEXANDRU IOAN CUZA: DISCUSSIONS, PROPOSALS, PROJECTS, FAILURES AND ACHIEVEMENTS IN NATIONAL FINANCE AND BANKING

Alte articole

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate