

Propaganda distribuită prin rețelele sociale nu are doar o funcție persuasivă. Ea produce, în același timp, urme de date despre reacții, preferințe și comportamente, care pot fi ulterior clasificate și reutilizate. Aceasta este ideea centrală a unei analize teoretice despre intersecția dintre propaganda digitală și „dossierveillance” — experiența psihologică a faptului că o persoană este observată prin sisteme birocratice și digitale.
Studiul, intitulat în original The intersection of dossierveillance with social media propaganda, este semnat de Jonathan Matusitz și Cristina Plamadeala și a fost publicat în 2026 în revista Convergence: The International Journal of Research into New Media Technologies. Autorii nu prezintă un experiment sau o analiză statistică originală, ci construiesc un cadru teoretic pe baza literaturii de specialitate și a unor controverse digitale devenite emblematice.
În logica descrisă de autori, platformele funcționează simultan ca infrastructuri de influențare și de arhivare. Personalizarea algoritmică, orientarea către maximizarea interacțiunilor și distribuirea conținutului cu încărcătură emoțională pot favoriza mesaje bazate pe frică, furie, mândrie sau resentiment. Utilizatorii nu sunt însă doar destinatari ai mesajelor: fiecare reacție, distribuire, comentariu sau mesaj poate deveni parte dintr-un profil comportamental.
Aici intervine conceptul de dossierveillance. Spre deosebire de simpla supraveghere a datelor, acesta accentuează felul în care oamenii ajung să se simtă vulnerabili, evaluați sau expuși. Teama că o postare poate fi scoasă din context, redistribuită ori folosită de angajatori, instituții sau publicuri online poate modifica deciziile înainte ca o sancțiune să apară. Studiul vorbește despre autocenzură, tăcere și conformare, dar subliniază că asemenea reacții nu sunt automate.
Autorii disting între forme centralizate și instituționale. Primele sunt asociate sistemelor totalitare, precum aparatele de securitate din România comunistă sau din fosta Germanie de Est, care construiau dosare prin structuri ierarhice și informatori. Formele instituționale contemporane sunt mai dispersate și apar în școli, locuri de muncă, sisteme medicale și platforme digitale. Ele nu funcționează neapărat printr-un ordin unic, ci prin agregarea continuă a metadatelor, istoricului de interacțiuni, capturilor de ecran și analizelor comportamentale.
Cazul Cambridge Analytica este prezentat drept ilustrația cea mai clară a fuziunii dintre date și persuasiune. Datele utilizatorilor Facebook au fost folosite pentru construirea unor profiluri psihografice, apoi pentru mesaje politice personalizate în contextul referendumului pentru Brexit și al alegerilor prezidențiale americane din 2016. În interpretarea studiului, aceste profiluri au funcționat ca dosare dinamice, actualizate și folosite pentru a adapta mesajele la vulnerabilități sau preferințe presupuse.
Un alt exemplu este controversa memo-ului redactat de James Damore la Google. Documentul, destinat unei circulații interne, a devenit după scurgerea sa în exterior un dosar reputațional public, cu consecințe profesionale. Cazul Kevin Hart arată o altă dimensiune: postări vechi au fost readuse în atenție și reinterpretate într-un context cultural schimbat, contribuind la retragerea sa din rolul de gazdă a galei Oscar. În cazul campaniilor asociate Internet Research Agency, conturi și narațiuni polarizante au generat interacțiuni emoționale care puteau fi ulterior urmărite și exploatate.
Analiza discută și comportamentul coordonat neautentic, în care grupuri de conturi încearcă să pară spontane, deși acționează concertat. Boții, trolii, site-urile false și influencerii pot amplifica anumite teme, pot simula popularitatea și pot supraîncărca spațiul informațional cu versiuni contradictorii. Studiul citează cercetarea publicată în Science în 2018, potrivit căreia știrile false au fost cu 70% mai probabil redistribuite decât cele adevărate, asociind diferența cu surpriza și frica. Această cifră aparține cercetării citate, nu analizei lui Matusitz și Plamadeala.
Din perspectivă economică, miza nu se reduce la confidențialitate. Profilurile digitale pot influența accesul la atenție, oportunități profesionale și încredere. O reputație poate fi afectată de o urmă digitală veche, iar platformele și actorii politici pot folosi datele pentru a decide ce mesaj ajunge la un anumit utilizator. Astfel, arhivele comportamentale devin resurse pentru segmentare, publicitate politică și guvernarea vizibilității.
Totuși, autorii evită să descrie utilizatorii ca pe niște subiecți complet pasivi. Unii își reduc datele partajate, schimbă setările de confidențialitate, folosesc pseudonime sau aleg forumuri private. Alții își valorifică expunerea pentru statut, relații profesionale sau identitate publică. În bulele informaționale și camerele de ecou, supravegherea poate deveni și orizontală: membrii comunităților se monitorizează reciproc, sancționând abaterile de la normele grupului.
Limita principală a lucrării este chiar natura sa teoretică. Studiul nu oferă date originale, nu măsoară efecte într-un eșantion propriu și nu stabilește cât de frecvent apare fiecare reacție. Autorii precizează, de asemenea, că nu există date disponibile, participanți umani sau animale implicați și că lucrarea nu a beneficiat de finanțare. Concluzia este una de cadru analitic: propaganda digitală și supravegherea nu mai trebuie tratate ca procese separate. Ele se pot sprijini pe aceleași infrastructuri, influențând simultan ceea ce oamenii văd, ceea ce exprimă și felul în care își gestionează viitorul reputațional.
Sursa: The intersection of dossierveillance with social media propaganda







