

Între 1990 și 2023, populația ocupată în agricultura României s-a redus de la 3,055 milioane la 1,792 milioane de persoane. Scăderea, de aproximativ 41,3%, a fost mult mai rapidă decât declinul populației rezidente, ceea ce indică o transformare structurală a ocupării, nu doar efectul reducerii demografice. Totuși, agricultura continua să reprezinte 20,83% din ocuparea totală în 2023, față de 3,9% la nivelul Uniunii Europene.
Concluziile apar în studiul Evolution of the Labor Force in Romanian Agriculture, semnat de Ioan Brad, Camelia Maria Manescu, Remus Gherman, Mihaela Iosefina Iancu și Anka Roxana Pascariu. Lucrarea a fost publicată în 2026 în revista Lucrări Științifice Management Agricol și urmărește dinamica ocupării agricole pe întreaga perioadă post-1990.
Autorii folosesc date statistice oficiale pentru populația rezidentă, populația rurală, populația ocupată totală și populația ocupată în agricultură. Analiza este descriptivă și comparativă: sunt raportate valori din ani de referință, sunt urmărite tendințele seriilor și sunt identificate momentele de schimbare. Comparația principală este între 1990 și 2023, iar pentru contextul european este utilizată ponderea ocupării agricole în anul 2023.
În prima etapă, agricultura a absorbit o parte importantă din forța de muncă disponibilizată prin restructurarea economiei. Desființarea cooperativelor agricole, restituirea terenurilor și reducerea alternativelor de angajare din mediul rural au fost asociate, în literatura consultată de autori, cu orientarea unei părți a populației către activități agricole. Numărul persoanelor ocupate în agricultură a urcat de la 3,055 milioane în 1990 la 3,265 milioane în 1995 și a atins 3,570 milioane în 2000.
În același interval, ponderea agriculturii în totalul ocupării a crescut de la 28,18% la 41,37%. Acest maxim reflectă rolul de sector-buffer pe care agricultura l-a avut în perioada de restructurare, atunci când alte ramuri economice ofereau mai puține oportunități de lucru.
După 2000, tendința s-a inversat. Populația ocupată în agricultură a coborât la 3,011 milioane de persoane în 2002, la 2,674 milioane în 2005 și la 2,462 milioane în 2007. În 2016, indicatorul ajunsese la 1,727 milioane, iar în 2023 a fost de 1,792 milioane. Raportat la vârful din 2000, declinul până în 2023 a fost de aproximativ 49,8%.
Ponderea ocupării agricole în totalul ocupării a scăzut la 28,21% în 2007, la 20,76% în 2016 și la 20,83% în 2023. Autorii leagă această reducere, ca elemente de context, de dezvoltarea economică, extinderea oportunităților de angajare în sectoare neagricole și transformările structurale ale agriculturii. Ei precizează însă că aceste elemente nu reprezintă efecte cauzale identificate statistic.
În aceeași perioadă, populația rezidentă a României s-a redus de la 23,207 milioane de persoane în 1990 la 19,052 milioane în 2023, adică cu aproximativ 17,9%. Populația rurală a scăzut cu circa 14,1% pe ansamblul intervalului, deși datele au înregistrat variații anuale și o ușoară creștere după 2019, asociată în studiu mai ales cu evoluția zonelor periurbane.
Comparația pentru 2023 arată distanța dintre structura României și media Uniunii Europene. Agricultura reprezenta aproximativ 20,7% din ocuparea totală în România, față de 3,9% în Uniune. Ponderea românească era, astfel, de peste cinci ori mai mare.
Rezultatul nu înseamnă automat că agricultura românească are o productivitate a muncii mai scăzută sau mai ridicată. Studiul nu analizează producția agricolă, valoarea adăugată brută pe lucrător ori productivitatea. El evidențiază o diferență de structură a ocupării și o dependență mai persistentă a mediului rural de activitățile agricole, în contextul unui număr mare de exploatații mici și al rolului muncii familiale.
Autorii atrag atenția că noțiunea de populație ocupată include salariați, persoane care lucrează pe cont propriu și lucrători familiali neremunerați. Prin urmare, indicatorul nu trebuie interpretat ca echivalent al numărului de angajați cu contract salarial.
De asemenea, comparația pe o perioadă de 34 de ani poate fi afectată de modificări ale definițiilor statistice, procedurilor de colectare și clasificărilor ocupării. Metodologia predominant descriptivă nu permite stabilirea unor relații cauzale între ocuparea agricolă și migrație, îmbătrânirea demografică, fragmentarea terenurilor sau restructurarea economică.
Concluzia centrală este, prin urmare, una structurală: agricultura României a absorbit forță de muncă în anii de tranziție, apoi a pierdut o parte substanțială din aceasta, însă ponderea sectorului în ocupare rămâne mult peste nivelul european. Pentru cercetări viitoare, autorii indică necesitatea corelării datelor despre ocupare cu valoarea adăugată agricolă, productivitatea muncii, dimensiunea fermelor, mecanizarea, structura demografică și migrația.







