Lumea economică și politică globală traversează o etapă de reconfigurare profundă, iar semnele diminuării rolului de lider absolut al Statelor Unite devin o temă centrală pentru istorici și economiști. Termenul de hegemonie provine din Grecia Antică și definește o poziție de dominanță politică, economică, militară și culturală care permite unui stat să își impună voința în raport cu alte entități. De-a lungul istoriei, rolul de hegemon a fost exercitat succesiv de Atena, Sparta, Imperiul Roman, Imperiul Persan și marile dinastii chineze. Toate aceste puteri istorice au împărtășit o trăsătură comună neîndoielnică: dominația lor s-a extins pe o perioadă determinată, după care s-a încheiat. O analiză semnată de Alan Wm. Wolff pentru Peterson Institute for International Economics pune în lumină aceste paralele istorice și subliniază modul în care experiența Atenei Antice oferă un tipar clar pentru pierderea statutului de superputere de către Statele Unite.

Autorul analizei, Alan Wm. Wolff, este cercetător senior la Peterson Institute for International Economics și fost director general adjunct al Organizației Mondiale a Comerțului. Experiența sa vastă în negocierea acordurilor comerciale internaționale include redactarea volumului „Revitalizing the World Trading System”, publicat de Cambridge University Press în 2023.

După finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au funcționat ca puterea dominantă a lumii. Deși Uniunea Sovietică a reprezentat o provocare majoră pe parcursul Războiului Rece până la destrămarea sa din decembrie 1991, Statele Unite au rămas liderul economic și militar incontestabil. Washingtonul alocă anual pentru apărare resurse financiare superioare bugetelor cumulate ale următoarelor șase națiuni mari ale lumii, iar dolarul american rămâne moneda de rezervă dominantă la nivel global. Forța americană s-a sprijinit în mod decisiv pe alianțele sale internaționale. Securitatea partenerilor din Europa a fost garantată prin NATO, iar comerțul liber a fost consolidat prin crearea Acordului General pentru Tarife și Comerț, transformat ulterior în Organizația Mondială a Comerțului.

Asemănările dintre parcursul Atenei Antice și traiectoria Statelor Unite sunt evidente în privința dependenței de schimburile externe. Ambele puteri au înțeles că prosperitatea internă depinde direct de protejarea rutelor comerciale maritime. În timp ce Atena depindea vital de cerealele aduse din regiunea Mării Negre și din Sicilia, economia americană a devenit dependentă de importurile de energie pentru susținerea propriei creșteri. Pentru protejarea căilor maritime, liderul atenian Pericle a menținut o flotă de stat capabilă să asigure accesul liber la resurse. Statele Unite au adoptat o abordare similară după al Doilea Război Mondial, garantând deschiderea rutelor oceanice globale prin intermediul unei marine militare de o dimensiune fără precedent.

Paralela continuă și în plan instituțional. În primăvara anului 449 î.Hr., Pericle a propus organizarea unui congres panhellenic dedicat păstrării păcii și eliminării pirateriei, inițiativă respinsă de Sparta și aliații ei. La rândul lor, Statele Unite au impulsionat fondarea Organizației Națiunilor Unite și a instituțiilor economice multilaterale. Cu toate acestea, relațiile Atenei cu aliații din Liga de la Delos s-au deteriorat accelerat atunci când cetatea ateniană a impus utilizarea propriei monede și a standardelor sale comerciale. Decretul din Megara, prin care Atena a aplicat un embargo economic împotriva unui rival, își găsește un corespondent modern în tarifele vamale opresive, sancțiunile unilaterale și controalele la export aplicate de administrația de la Washington.

Diferența majoră dintre cele două cazuri constă în abordarea declinului. Atena a opus o rezistență dârză în fața pierderii dominației, în timp ce Statele Unite par să își asume în mod deliberat retragerea din poziția de lider global. Experiența ateniană a fost afectată de decizii militare riscante, precum expediția catastrofală din Sicilia din 413 î.Hr., din care se pot extrage paralele cu intervențiile americane din Irak sau din Orientul Mijlociu. Riscul principal pentru hegemonia americană provine din slăbirea deliberată a propriilor alianțe. Semnele de întrebare ridicate asupra garanțiilor de securitate din Articolul 5 al Tratatului NATO, presiunile asupra partenerilor comerciali tradiționali și solicitările teritoriale neobișnuite afectează grav credibilitatea Washingtonului.

Presiunile externe se îmbină cu instabilitatea din politica internă. Democrația ateniană a fost afectată de preluări de putere din partea oligarhilor. În societatea americană actuală, influența marilor deținători de capital asupra politicilor publice reprezintă o sursă constantă de dezbatere. Totodată, provocările adresate mediului universitar și descurajarea studenților internaționali riscă să afecteze forța de inovație a economiei americane, un efect comparabil cu diminuarea influenței intelectuale a Atenei după închiderea școlilor filosofice.

Pierderea statutului de hegemon nu reprezintă un deznodământ inevitabil. Istoria demonstrează că direcția unei țări depinde de alegerile făcute de liderii și cetățenii ei. O revenire a Statelor Unite în rolul de lider cooperant rămâne posibilă dacă forțele politice americane vor relua promovarea cooperării internaționale și a ordinii liberale. Alături de aliații din Europa și Asia, o Americă reorientată spre colaborare poate contribui la menținerea echilibrului economic global și la apărarea valorilor democratice.