Interpretarea PIB-ului pe locuitor depinde nu doar de valoarea producției, ci și de populația la care aceasta este raportată. În România, diferența dintre populația după domiciliu și populația rezidentă este esențială, deoarece milioane de cetățeni locuiesc de fapt în străinătate. Prin urmare, un calcul ipotetic poate arăta cât de mult influențează numitorul rezultatul, fără ca exercițiul să devină o măsură oficială a prosperității.
La începutul anului 2025, România avea, potrivit datelor statistice menționate în material, aproximativ 21,74 milioane de persoane după domiciliu. Această categorie include și cetățeni care au domiciliul în țară, dar trăiesc de mult timp peste hotare.
Populația rezidentă este diferită, deoarece se referă la persoanele care locuiesc efectiv în România. Pentru indicatorii economici pe locuitor, aceasta este categoria relevantă, iar estimarea pentru 1 ianuarie 2025 era de aproximativ 19,04 milioane de rezidenți.
Diferența devine mai ușor de înțeles în contextul migrației. OECD arată că, în 2022, aproximativ 5,7 milioane de cetățeni români trăiseră cel puțin 12 luni într-o altă țară, dar subliniază că nu există un registru complet al celor aflați permanent în străinătate.
Dacă din populația după domiciliu de 21,74 milioane ar fi scăzuți, rotunjit, șase milioane de români aflați în diaspora, ar rămâne aproximativ 15,74 milioane de persoane. Această valoare nu reprezintă populația oficială a României, ci doar un scenariu prin care poate fi observat efectul schimbării numitorului.
Pe baza estimării potrivit căreia PIB-ul nominal al României ar fi fost de ordinul a 376 de miliarde de euro în 2025, împărțirea la 15,74 milioane de persoane ar produce un rezultat de aproximativ 23.900 de euro pe locuitor. Prin comparație, media Uniunii Europene este indicată la circa 41.570 de euro.
În acest exercițiu, România ar ajunge la aproximativ 57–58% din media UE, nu la aproape jumătate. Rezultatul ar fi însă pur matematic și nu ar putea înlocui indicatorul oficial.
Pentru comparațiile privind nivelul real al economiei, PIB-ul pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare este mai relevant. Un euro nu cumpără aceeași cantitate de bunuri și servicii la București, Berlin sau Paris, astfel încât ajustarea permite o comparație mai nuanțată.
Conform valorilor prezentate pentru 2025, România se afla la aproximativ 78% din media UE în standardul puterii de cumpărare. Dacă aceeași producție ar fi raportată ipotetic la 15,74 milioane de persoane în loc de 19,04 milioane, indicele ar urca spre 94% din media europeană.
Eurostat și INS nu împart PIB-ul României la întreaga populație după domiciliu. Emigranții sunt, în mare măsură, excluși din populația rezidentă folosită în calculele oficiale. Prin urmare, nu este corect să fie scăzuți încă o dată cei cinci–șase milioane de români din diaspora.
Problema reală ține de folosirea unor categorii diferite în spațiul public: peste 21 de milioane de persoane după domiciliu, aproximativ 19 milioane de rezidenți și o diasporă de ordinul milioanelor. Atunci când aceste categorii sunt confundate, comparațiile despre prosperitate, productivitate, contribuabili și finanțarea serviciilor publice pot deveni înșelătoare.
Plecarea populației poate majora mecanic PIB-ul pe locuitor dacă producția internă nu scade proporțional. Mai puțini rezidenți la un PIB similar înseamnă, prin definiție, un indicator mai mare, însă această creștere nu echivalează automat cu mai multă prosperitate.
Emigrarea persoanelor aflate la vârsta muncii reduce forța de muncă, baza de contribuabili, consumul intern și capitalul uman disponibil. În plus, reducerea populației active și îmbătrânirea demografică pun presiune pe sustenabilitatea serviciilor publice.
De aceea, apropierea României de media europeană trebuie analizată împreună cu structura demografică. Indicatorul arată producția medie atribuită unui locuitor, dar nu spune singur câți oameni muncesc, câți pensionari trebuie susținuți, cât capital deține fiecare familie sau cât din PIB ajunge efectiv în gospodării.
Datele prezentate pentru 2025 arată că România se afla la aproximativ 78% din media UE după PIB-ul pe locuitor ajustat la puterea de cumpărare. Dacă am merge mai departe cu exercițiul teoretic și am raporta PIB-ul doar la o populație de aproximativ 15,7 milioane de persoane, rezultatul s-ar apropia de 94% din media europeană în PPS.
Acest rezultat nu trebuie prezentat drept indicator oficial. Valoarea exercițiului este alta: arată cât de mult contează demografia atunci când interpretăm economia și cât de atent trebuie folosite categoriile statistice.
România nu are doar o problemă de PIB, ci și una demografică. O economie poate urca în clasamente atunci când populația scade, însă performanța durabilă presupune mai mulți oameni activi, contribuabili și bine integrați în economia internă. Interpretat corect, PIB-ul pe locuitor trebuie să arate nu doar cât revine statistic fiecărui rezident, ci și cât de solidă este baza umană care susține această producție.
