Una dintre problemele structurale ale economiei românești nu este doar nivelul veniturilor, ci și modul în care sunt orientate veniturile disponibile. O economie devine prosperă pe termen lung atunci când o parte consistentă din venitul curent este transformată în economisire, iar economisirea este transformată ulterior în capital productiv.
Economia comportamentală arată însă că oamenii nu iau întotdeauna decizii financiare perfect raționale. Preferința pentru prezent, inerția și dificultatea alegerilor complexe îi determină frecvent să consume astăzi în detrimentul bunăstării viitoare. Cercetările NBER privind sistemele de pensii au demonstrat cât de importantă este arhitectura alegerii: într-un caz studiat, înscrierea automată într-un program de economisire a ridicat participarea angajaților de la 37% la 86%.
De aici rezultă o concluzie importantă: statul nu trebuie să oblige populația să economisească, dar poate construi instituțiile astfel încât economisirea și investiția să devină alegerile simple și naturale.
Prima pârghie este fiscalitatea. Veniturile reinvestite ar trebui tratate fiscal mai favorabil decât veniturile destinate consumului imediat. Conturile individuale de investiții pe termen lung, contribuțiile la pensii private și investițiile diversificate pe piața de capital pot beneficia de deductibilități sau de amânarea impozitării. OECD consideră stimulentele financiare instrumente utile pentru promovarea economisirii, subliniind însă că sistemele fiscale trebuie să fie simple, stabile și inteligibile.
A doua pârghie este economisirea automată. O fracțiune voluntar stabilită din salariu poate fi transferată automat într-un cont de economisire sau investiții, cetățeanul având permanent posibilitatea să renunțe. Cercetarea arată că asemenea mecanisme cresc participarea, deși studiile recente avertizează că efectul asupra averii nete este mai modest decât s-a crezut inițial și poate fi parțial anulat prin creșterea altor datorii.
A treia pârghie este educația financiară începută în școală. Copilul trebuie să înțeleagă dobânda compusă, inflația, creditul, diferența dintre activ și pasiv, diversificarea și relația dintre risc și randament. Dar educația singură nu este suficientă: sistemul trebuie să facă investiția simplă, accesibilă și ieftină.
În sfârșit, statul însuși trebuie să ofere exemplul. Este greu să construiești o cultură națională a economisirii atunci când politica publică transmite permanent mesajul că bunăstarea prezentă poate fi finanțată prin datoria viitoare.
Obiectivul unei politici economice moderne ar trebui să fie schimbarea formulei culturale: muncesc → câștig → consum, în formula muncesc → câștig → economisesc → investesc → acumulez capital → consum dintr-o prosperitate sustenabilă.
Țările nu devin bogate pentru că cetățenii lor consumă mult. Devin bogate atunci când acumulează capital, îl investesc productiv și îl transmit generației următoare.
