Cazul lui Bogdan Stelian Mîndrescu, director general al Companiei Naționale Aeroporturi București și membru în două consilii de administrație, readuce în atenție cumulul funcțiilor la stat. Datele publicate pe platforma guvernamentală indică un venit total de 134.146 de lei brut lunar. Suma nu trebuie confundată cu venitul net, estimat în relatări de presă la aproximativ 15.600 de euro. Dincolo de cifre, miza este legată de selecție, performanță verificabilă și transparența numirilor.
Potrivit informațiilor prezentate de sursa jurnalistică, Mîndrescu primește 69.348 de lei brut lunar pentru conducerea CNAB. Alte 29.538 de lei provin din poziția de membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român, iar 35.260 de lei sunt atribuiți mandatului din Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române.
Acestea sunt venituri brute, înaintea impozitelor și contribuțiilor. Diferența contează, deoarece suma de aproximativ 26.000 de euro vehiculată în postarea lui Sebastian Duma se apropie de brut, nu de net. Datele disponibile permit verificarea remunerațiilor declarate, dar nu demonstrează singure eficiența activității sau valoarea adăugată de fiecare mandat.
Traseul profesional prezentat în documentarea citată include funcții în administrația centrală, poziții de consilier și șef de cabinet, un mandat de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și revenirea la conducerea CNAB. Numirea sa în 2017 și actualul mandat, indicat de pagina oficială a companiei ca valabil până în iulie 2028, sunt elemente documentate public.
În schimb, acuzațiile privind familia, presupusele conexiuni instituționale, activitatea de consultanță sau modul în care s-ar fi încheiat primul mandat la CNAB rămân afirmații atribuite lui Sebastian Duma. Ele nu pot fi tratate drept fapte fără documente și verificări independente.
Prin urmare, întrebarea relevantă nu este doar dacă remunerația este mare. Companiile publice pot plăti managementul în funcție de responsabilitate, complexitate și rezultate. Problema apare când nu sunt publicate clar criteriile de selecție, obiectivele mandatului, indicatorii de performanță și evaluările periodice.
În acest context, critica sinecurilor nu poate fi redusă la o dispută despre o singură persoană. Succesiunea dintre cabinete politice, ministere și companii publice poate alimenta suspiciunea că accesul la funcții depinde de proximitatea față de clasa politică, chiar și atunci când procedurile formale sunt respectate.
Teoria lui Vilfredo Pareto despre circulația elitelor oferă un cadru pentru această discuție: elitele se schimbă, dar pozițiile de putere tind să rămână concentrate în rețele restrânse. În administrația publică, o asemenea circulație este legitimă doar dacă se bazează pe competiție, competență și rezultate verificabile, nu pe rotația acelorași persoane între funcții remunerate.
Cazul Mîndrescu este relevant prin suprapunerea mandatelor și prin întrebările privind independența procesului de selecție. Faptul că un demnitar din ministerul care coordonează sectorul ajunge ulterior la conducerea unei companii aflate în sfera acelui minister nu dovedește automat un conflict de interese, dar justifică explicații publice suplimentare.
Cazul nu dovedește, prin el însuși, o ilegalitate sau lipsa competenței. El arată însă de ce cumulul funcțiilor la stat trebuie însoțit de criterii publice, rezultate măsurabile și explicații complete privind selecția. Fără aceste garanții, remunerațiile ridicate și succesiunea funcțiilor alimentează percepția că sinecurile și relațiile politice cântăresc mai mult decât performanța.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Dosar Politic.
