De la 12.000 de angajați la radierea din 2025: declinul FORTUS Iași
FORTUS Iași a fost una dintre marile platforme industriale ale României. De la 11.000–12.000 de angajați în 1989, combinatul a ajuns la insolvență, faliment și radiere în 2025.
În urmă cu câteva decenii, Vasluiul avea o industrie pe care astăzi cu greu ne-o mai putem imagina. În zona industrială funcționau întreprinderi de mecanică, textile, mobilă, aparate de măsură și control, materiale de construcții și fibre sintetice. Printre cele mai importante se afla Moldosin, fostul Combinat de Fire Sintetice Vaslui. Istoria sa arată cum reducerea personalului, schimbările de proprietate și acumularea datoriilor pot transforma un mare angajator într-o platformă industrială abandonată.
Bazele combinatului au fost puse în 1977, iar în perioada de vârf aici lucrau aproximativ 5.000 de oameni. Moldosin producea fire și fibre sintetice pentru industria textilă și era considerat unul dintre combinatele importante de profil din Moldova.
Potrivit relatărilor fostului director Mircea Ciobanu, aproximativ 80% din producție mergea la export în perioada de maximă activitate. În jurul fabricii se dezvoltaseră și funcții auxiliare: pregătire profesională, laboratoare, transporturi, mentenanță și servicii pentru familiile salariaților.
Prin urmare, dimensiunea economică a întreprinderii nu se măsura doar în salariile plătite. Fiecare loc de muncă susținea indirect furnizori, comerț local, servicii și alte familii din oraș.
După 1990, contextul economic s-a schimbat radical. Piețele s-au modificat, iar întreprinderile industriale aveau nevoie de investiții, tehnologie și piețe stabile pentru a rămâne competitive.
În cazul Moldosin, problemele s-au accentuat în a doua jumătate a anilor ’90. Numărul salariaților a scăzut puternic: aproximativ 1.300 de angajați mai erau înregistrați în 1999, iar în 2002 cifra coborâse la circa 1.000.
Privatizarea nu a adus relansarea așteptată. În anii 2000, societatea a trecut prin schimbări de proprietate și conflicte între acționari, conducere și angajați. Pentru anumite etape ale procesului, informațiile disponibile public nu permit reconstituirea completă a tuturor deciziilor, responsabilităților și tranzacțiilor.
O perioadă, compania a ajuns sub controlul unor firme asociate cu omul de afaceri Omar Hayssam. Ulterior, contractele de privatizare au fost contestate sau reziliate, iar Asociația Salariaților a încercat, la rândul său, să preia societatea. Aceste schimbări au consumat timp și resurse într-o perioadă în care fabrica avea nevoie de capital și de continuitate managerială.
Situația financiară devenise extrem de dificilă. Fabrica nu mai dispunea de resurse suficiente pentru materii prime, salarii și utilități, iar lipsa lichidităților a redus și mai mult șansele unei relansări.
Momentul simbolic al sfârșitului a venit în august 2005, când alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza datoriilor. La acel moment mai existau aproximativ 450 de angajați. Activitatea nu a mai fost reluată.
În ianuarie 2006, autoritățile constatau că societatea nu mai funcționa de peste șase luni și că nu fusese găsit un investitor capabil să repornească fabrica. Ulterior, activele au început să fie vândute pentru recuperarea datoriilor. În 2006, BCR a scos la vânzare mai multe bunuri ale companiei, pe fondul unor obligații neachitate.
Moldosin nu poate fi privită doar prin nostalgia față de industria de dinainte de 1989. Tehnologiile și piețele se schimbă, iar unele capacități nu pot funcționa la nesfârșit în aceeași formă. Problema economică este însă ce apare în locul lor: o activitate nouă, productivă și competitivă sau doar o platformă degradată.
Moldosin rămâne un reper al dezindustrializării Vasluiului după 1990. Pierderea sa nu a însemnat doar dispariția unei fabrici, ci și restrângerea bazei economice locale. Întrebarea esențială rămâne ce activitate productivă poate înlocui, în mod real, o întreprindere care oferea cândva mii de locuri de muncă.
