Dobânzile ridicate au devenit una dintre marile frâne ale economiei românești. Banii care ar trebui să ajungă în consum, investiții și producție sunt absorbiți tot mai mult de rate, comisioane și costuri bancare.
Pentru familii, o rată mai mare înseamnă mai puțini bani pentru hrană, educație, sănătate sau bunuri necesare. Pentru firme, înseamnă investiții amânate, capital de lucru mai scump și risc mai mare de blocaj financiar. În loc să circule în economie, banii se concentrează în sistemul bancar.
Problema nu este existența profitului bancar, ci dezechilibrul. Când dobânzile devin excesive, economia reală pierde oxigen. Antreprenorul nu mai investește, familia nu mai consumă, iar producătorul nu mai poate concura. În schimb, băncile își sporesc câștigurile dintr-o economie tot mai apăsată.
O economie sănătoasă are nevoie de credit accesibil. Creditul trebuie să finanțeze case, fabrici, ferme, utilaje, locuri de muncă și dezvoltare. Când devine prea scump, el nu mai este motor economic, ci mecanism de extracție.
România are nevoie de stabilitate monetară, concurență reală între bănci și politici publice care să reducă presiunea dobânzilor asupra populației și firmelor. Banii trebuie să lucreze în economie, nu să fie drenați din economie.
Fără creditare rezonabilă, dezvoltarea încetinește, consumul scade, firmele se închid, iar populația devine tot mai dependentă de datorii scumpe. Dobânda nu trebuie să devină o formă modernă de bir fiscal privat.
