Finanțarea sănătății în România depinde de o bază relativ redusă de contribuabili, de alocări anuale dificil de anticipat și de formule de decontare care nu reflectă întotdeauna costurile reale. Un studiu coordonat de 18 specialiști susține că presiunile asupra sistemului nu pot fi rezolvate doar prin suplimentarea bugetului. În plus, organizarea spitalelor, accesul la servicii, digitalizarea și responsabilitatea instituțională influențează eficiența cheltuielilor și continuitatea îngrijirii medicale.
Cercetarea Building Health System Resilience in Romania: A Consensus on Policy Priorities a fost publicată în decembrie 2025 în revista Journal of Medicine and Life. Concluziile sale sintetizează rezultatele unei reuniuni de experți organizate în aprilie 2025 de Aspen Institute România.
Printre autorii studiului se numără Teodor Cristian Blidaru, Alina Ioana Forray, Dragoș Garofil și Cristian Vlădescu. Una dintre problemele centrale identificate este structura finanțării sistemului de asigurări de sănătate.
Potrivit cercetării, în 2023, aproximativ 35% dintre rezidenții României contribuiau la sistemul de asigurări sociale de sănătate, în timp ce numeroase categorii beneficiau de exceptări de la contribuție. Autorii consideră că această configurație limitează capacitatea sistemului de a finanța serviciile medicale.
În acest context, studiul propune extinderea bazei de contribuabili, cu menținerea protecției sociale pentru persoanele vulnerabile. Recomandarea nu presupune eliminarea sprijinului social, ci regândirea modului în care acesta este finanțat.
Finanțarea anuală îngreunează planificarea și limitează predictibilitatea resurselor disponibile pentru servicii și investiții. Prin urmare, autorii recomandă introducerea bugetelor multianuale pentru a oferi sistemului o perspectivă mai stabilă.
O finanțare mai predictibilă ar putea susține o utilizare mai ordonată a resurselor și o planificare mai coerentă a priorităților. Efectele depind însă de modul în care sunt stabilite alocările și de capacitatea instituțiilor de a le administra.
Studiul evidențiază diferențele dintre finanțarea spitalelor publice și private și recomandă formule de decontare bazate pe costurile reale și pe complexitatea serviciilor medicale. Astfel, finanțarea ar putea urmări mai bine pacientul și serviciul furnizat, nu doar instituția.
Organizarea internă rămâne o altă vulnerabilitate. Cercetătorii susțin că sistemul funcționează, în multe situații, după un model centrat pe medic, nu pe pacient și pe responsabilitatea instituției.
În aceste condiții, accesul la anumite servicii poate depinde de relația personală cu medicul, de liste de așteptare insuficient transparente și de mecanisme administrative care îngreunează colaborarea între specialiști. Aceste probleme afectează atât experiența pacientului, cât și coerența serviciilor medicale.
Fragmentarea bazelor de date, lipsa interoperabilității și utilizarea insuficientă a dosarului electronic de sănătate produc dificultăți administrative. În același timp, ele limitează continuitatea îngrijirii medicale.
De aceea, studiul recomandă accelerarea implementării Strategiei Naționale de Digitalizare în Sănătate 2024–2030 și integrarea sistemelor românești în Spațiul European al Datelor privind Sănătatea. Digitalizarea este prezentată ca o prioritate care trebuie corelată cu responsabilitatea instituțională și cu organizarea serviciilor în jurul pacientului.
Autorii recomandă creșterea investițiilor în medicina primară, prevenție și cercetare clinică. Totodată, ei susțin introducerea unor indicatori măsurabili pentru evaluarea performanței instituțiilor medicale.
Informațiile disponibile au însă limite, iar concluziile trebuie interpretate în acest context. Procentul contribuabililor, costurile serviciilor și efectele reformelor depind de definiții, perioade de raportare și calitatea datelor administrative.
Prin urmare, recomandările studiului trebuie privite ca priorități de politică publică, nu ca dovada că o singură măsură poate rezolva problemele sistemului. Reforma presupune modificarea mecanismelor de finanțare, o responsabilitate instituțională mai mare și organizarea serviciilor în jurul nevoilor pacientului.
Finanțarea sănătății în România ar putea deveni mai sustenabilă prin extinderea bazei de contribuabili, bugete multianuale, decontarea corelată cu serviciile și digitalizare interoperabilă. Efectele nu ar fi instantanee, însă amânarea schimbărilor menține presiunea asupra finanțelor publice și asupra pacienților.
Sursa studiului: Building Health System Resilience in Romania: A Consensus on Policy Priorities, Teodor Cristian Blidaru și colaboratorii, Journal of Medicine and Life, 2025.
