Dr. ing. Marius Lulea critică declarațiile ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind interesul ridicat al investitorilor pentru titlurile de stat românești. Economistul atrage atenția că cererea mare pentru datoria publică nu reprezintă automat un semn al încrederii populației în economia României. Mai mult, Marius Lulea avertizează că orientarea resurselor financiare către finanțarea cheltuielilor statului poate limita investițiile productive, poate accentua dezechilibrele economice și poate contribui la creșterea deficitului comercial.
„Alexandru Nazare susține, cu «bucurie», dar într-o manieră manipulatoare, că cererea pentru titlurile de stat emise recent a fost de cinci ori mai mare decât oferta. Ceea ce nu ne spune însă este că băncile comerciale, fondurile de investiții străine și fondurile de pensii private se numără printre principalii cumpărători ai datoriei publice. Așadar, cererea nu vine neapărat din partea cetățenilor, iar această suprasubscriere nu demonstrează încrederea populației în statul român. Dimpotrivă, încrederea cetățenilor trebuie evaluată separat, nu dedusă din operațiunile financiare ale investitorilor instituționali”, afirmă dr. ing. Marius Lulea.
Dincolo de prezentarea optimistă a ministrului Finanțelor, Marius Lulea atrage atenția asupra mecanismelor prin care statul atrage resursele financiare administrate de sistemul bancar și asupra efectelor pe care această practică le poate avea asupra investițiilor private.
„Ceea ce nu mai spune Alexandru Nazare este că statul are la dispoziție mecanisme instituționale prin care poate atrage o parte importantă din resursele financiare administrate de băncile comerciale, inclusiv prin relațiile și înțelegerile existente la nivel instituțional și chiar interpersonal. Însă acest mecanism poate priva economia reală de o finanțare echivalentă, deoarece banii direcționați către stat nu mai sunt disponibili, în aceeași măsură, pentru agricultură, producție, servicii sau investiții private. Mai mult decât atât, în aceste condiții, capitalul riscă să nu mai circule către domeniile în care poate genera valoare adăugată, productivitate și creșterea ofertei agregate, ci să fie absorbit de finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor care nu produc efecte economice durabile”, explică Marius Lulea.
În continuarea analizei sale, Marius Lulea subliniază diferența dintre împrumuturile utilizate pentru dezvoltarea capacităților de producție și cele destinate susținerii consumului curent. Potrivit acestuia, problema nu este doar volumul datoriei publice, ci și destinația banilor împrumutați.
„Problema devine și mai gravă atunci când acest circuit scurt, dintre bănci și stat, este utilizat predominant pentru finanțarea consumului și nu a investițiilor productive. În loc să creeze capacități noi de producție, locuri de muncă sustenabile și bunuri suplimentare, finanțarea susține consumul pe datorie, punând presiune inclusiv asupra balanței comerciale. În consecință, atunci când banii sunt direcționați către consum, fără o creștere corespunzătoare a activelor productive și a ofertei agregate, efectele pot fi inflaționiste sau se pot manifesta prin creșterea importurilor, a deficitului comercial și a îndatorării externe. Privind lucrurile în ansamblu, în România observăm simultan aceste dezechilibre, ceea ce ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare, nu de satisfacție pentru cei care administrează finanțele publice”, susține dr. ing. Marius Lulea.
Pentru a explica mecanismul economic, Marius Lulea face o paralelă cu perioada în care fostul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, prezenta dobânzile reduse la împrumuturile statului drept un succes al politicii economice.
„Nu este, de altfel, prima dată când asistăm la o asemenea prezentare optimistă a împrumuturilor publice. Situația amintește de perioada în care Florin Cîțu se lăuda că România se împrumută la dobânzi zero, fără să explice suficient contextul monetar în care aveau loc aceste operațiuni. În realitate, acea perioadă era caracterizată de o expansiune monetară și de condiții excepțional de favorabile de lichiditate, băncile comerciale funcționând ca intermediari importanți ai finanțării statului. Iar astăzi, bucuria pare la fel de mare: statul găsește bani pentru a-și continua cheltuielile, băncile obțin venituri din dobânzi, iar economia reală riscă să rămână cu mai puține resurse pentru investiții productive. Cu alte cuvinte, fără prea mare efort, rămâne câte ceva și la intermediari, în timp ce nota de plată este transferată către contribuabili și generațiile viitoare”, afirmă Marius Lulea.
Teoria economică și cercetările internaționale confirmă existența mecanismului descris de dr. ing. Marius Lulea, cunoscut sub denumirea de crowding-out, respectiv efectul de evicțiune a investițiilor private. Un studiu publicat de Fondul Monetar Internațional în 2019, realizat de economistul Romain Bouis, arată că o expunere mai mare a băncilor la titlurile de stat este asociată cu o reducere a ritmului de creștere a creditării sectorului privat. Cu alte cuvinte, atunci când instituțiile bancare își orientează o parte tot mai mare din resurse către finanțarea guvernelor, poate scădea disponibilitatea capitalului pentru întreprinderi, agricultură, industrie și servicii. Cercetarea oferă astfel un fundament empiric avertismentului formulat de Marius Lulea, fără a demonstra însă că acest efect s-a produs în cazul emisiunii recente de titluri de stat din România.
Mai mult decât atât, economistele Carmen Reinhart și M. Belen Sbrancia au analizat, în lucrarea științifică „The Liquidation of Government Debt”, publicată în 2011, fenomenul de financial repression, respectiv represiunea financiară. Acesta descrie mecanismele prin care statele pot orienta economiile populației, inclusiv resursele administrate de bănci și fondurile de pensii, către finanțarea datoriei publice. Cercetătoarele arată că asemenea practici au fost utilizate istoric pentru administrarea și reducerea poverii reale a datoriei guvernamentale. În aceeași direcție, economistul Robert Barro, profesor la Universitatea Harvard, a explicat încă din 1974, în lucrarea „Are Government Bonds Net Wealth?”, că împrumuturile publice pot implica obligații fiscale viitoare, astfel încât datoria statului nu trebuie confundată automat cu o creștere a avuției naționale.
Prin urmare, cine are dreptate? Alexandru Nazare poate avea dreptate în privința interesului ridicat al investitorilor pentru titlurile de stat, dacă datele privind suprasubscrierea sunt corecte. Totuși, acest indicator nu demonstrează, prin el însuși, sănătatea economiei sau încrederea populației. În același timp, avertismentul formulat de dr. ing. Marius Lulea privind riscul ca finanțarea statului să limiteze investițiile productive este susținut de literatura economică internațională. Cele două afirmații nu se exclud: o emisiune de obligațiuni poate avea succes, în timp ce îndatorarea publică ridică probleme pentru dezvoltarea economică. Pentru a stabili dacă acest risc se manifestă efectiv în România, trebuie analizate evoluția creditării private, expunerea băncilor la datoria publică, costurile împrumuturilor și destinația cheltuielilor finanțate.
Dr. ing. Marius Lulea este inginer constructor, doctor în inginerie civilă, antreprenor și autor de lucrări în domeniul economiei, construcțiilor și organizării statului. Absolvent al Universității Tehnice de Construcții București, șef de promoție în anul 2004, acesta este expert tehnic, verificator de proiecte și auditor energetic. A fondat și dezvoltat companii în domeniul proiectării și construcțiilor și este autorul volumului „Macroeconomie. Arhitectura Prosperității”, dedicat mecanismelor dezvoltării economice, capitalului și productivității. Marius Lulea este președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice (IPEP), organizație dedicată cercetării economice și elaborării de propuneri pentru dezvoltarea României.
Alexandru Nazare este un specialist în administrație publică și politici guvernamentale, cu experiență în domeniul finanțelor publice, transporturilor și afacerilor europene. Născut în anul 1980, la Onești, a absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, a studiat relații internaționale și afaceri europene la Berlin și a obținut un master în administrație publică la Hertie School of Governance. În cariera sa a ocupat funcții de conducere în Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor, precum și poziții în instituții europene. A deținut portofoliul Finanțelor în perioada 2020–2021 și a revenit la conducerea ministerului în anul 2025, fiind implicat în administrarea bugetului public, a politicii fiscale și a datoriei guvernamentale.
