Un articol științific open access publicat în 2024 de Irina Georgescu, Ionuț Nica, Camelia Delcea, Nora Chiriță și Ștefan Ionescu, în jurnalul Sustainability, spune fără ocolișuri ceea ce propaganda oficială încearcă să cosmetizeze: România nu se dezvoltă unitar, ci în salturi inegale, cu un București-Ilfov care trage grosul economiei și cu regiuni întregi care rămân blocate în decalaje persistente. Autorii arată clar că disparitățile regionale s-au accentuat în perioada postcomunistă, pe fondul infrastructurii insuficiente, al diferențelor de investiții publice și al unei dezvoltări economice profund inegale.

Articolul, intitulat „Assessing Regional Economic Performance in Romania Through Panel ARDL and Panel Quantile Regression Models”, analizează perioada 2003–2022 și ajunge la o concluzie dură: România a avut creștere economică, dar aceasta nu a fost suficientă pentru a închide ruptura dintre regiunile bogate și cele rămase în urmă. Dimpotrivă, cercetarea arată că regiunile dezvoltate folosesc mai eficient investițiile în cercetare, IT și forță de muncă, în timp ce regiunile slabe rămân captive unor limite structurale care le împiedică să recupereze rapid.

Studiul arată explicit că București-Ilfov se detașează constant drept motorul economic al țării, în timp ce celelalte regiuni avansează mai lent și inegal. Chiar dacă autorii observă o ușoară tendință de convergență, aceștia spun limpede că disparitățile rămân vizibile, iar investițiile în cercetare și dezvoltare sunt concentrate tocmai în regiunile deja puternice. Cu alte cuvinte, sistemul actual nu corectează dezechilibrele, ci riscă să le conserve.

Și mai incomod pentru discursul oficial este faptul că studiul găsește și un paradox: creșterea numărului de universități nu produce automat dezvoltare economică. Autorii explică acest rezultat prin nepotrivirea dintre educație și piața muncii, prin alocarea ineficientă a resurselor și prin lipsa infrastructurii complementare în zonele mai puțin dezvoltate. Asta înseamnă că România nu suferă doar de lipsă de bani, ci și de lipsă de strategie.

Verdictul este sever: România nu are o economie națională armonizată, ci o economie ruptă între câteva centre care acumulează avantajele și restul țării, care primește prea puțin și prea târziu. Iar dacă politicile publice rămân generale, birocratice și fără țintă regională clară, decalajele nu vor dispărea, ci vor deveni parte din normalitatea românească.