România a ajuns într-o situație politică absurdă: guvernele abia rezistă un an, iar cele care trec de doi ani sunt deja considerate stabile, aproape performante. Nu pentru că ar fi realizat reforme profunde, nu pentru că ar fi ridicat economia, ci pentru simplul fapt că au supraviețuit jocurilor de culise.
Căderea guvernului condus de Ilie Bolojan, pe fondul crizei generate de PSD și al aprobării moțiunii de cenzură, arată încă o dată cât de fragilă este administrația politică a României. Problema reală nu este doar numele premierului. În România, premierii sunt puși și scoși după interesul de moment al partidelor. Apar ca soluții salvatoare, sunt consumați rapid, apoi dispar de pe scena politică.
Ilie Bolojan a avut o fereastră de oportunitate pentru reforme majore. Putea să atace reforma administrativă, reducerea aparatului birocratic, reorganizarea instituțiilor, digitalizarea reală și reașezarea cheltuielilor publice pe baze sănătoase. A refuzat însă marile reforme și a preferat măsuri mărunte de reducere a cheltuielilor statului, fără să atingă rădăcina problemei.
În schimb, presiunea a fost pusă tot pe economie. Prin politici restrictive, prin lipsa unei viziuni de creștere și prin absența unor măsuri care să mențină lichiditatea în piață, consumul s-a prăbușit, iar companiile au fost împinse într-o zonă de sufocare financiară. A fost o eroare colosală: să încerci să repari statul apăsând pe economia reală, în loc să tai din risipa aparatului public.
Nu interesele românilor schimbă realitatea politică, ci interesele politicienilor. Nu există o bătălie reală pentru prosperitatea națiunii române. Există o luptă pentru funcții, influență, control administrativ și supraviețuire electorală. România nu este condusă ca un proiect economic, ci ca o succesiune de înțelegeri temporare între grupuri politice.
Această instabilitate are costuri directe. Investitorii devin prudenți, creditorii cer dobânzi mai mari, moneda națională intră sub presiune, iar marile reforme sunt amânate. O economie nu poate crește sănătos când fiecare guvern vine cu altă direcție, altă fiscalitate, alt discurs și aceeași incapacitate de a construi pe termen lung.
România are nevoie de stabilitate politică, dar nu de stabilitatea privilegiilor, nu de stabilitatea sinecurilor și nu de liniștea celor care împart funcții. Are nevoie de o stabilitate pusă în slujba producției, investițiilor, educației, infrastructurii și prosperității naționale. Altfel, vom continua să schimbăm premieri, dar nu vom schimba niciodată direcția țării.
