Inflația nu este un accident economic, ci, de multe ori, consecința directă a unui stat care cheltuiește mai mult decât poate susține economia. Atunci când guvernele refuză să reducă risipa publică, să elimine birocrația și să reorganizeze instituțiile inutile, cheltuielile statului rămân permanent peste capacitatea economiei de a le finanța.
Statul nu creează bogăție, ci o redistribuie. Resursele sunt generate de antreprenori, de salariații din sectorul privat și de toți cei care produc bunuri și servicii. Dacă statul consumă mai mult decât produce economia, diferența trebuie acoperită prin taxe mai mari, împrumuturi sau prin politici care pot alimenta inflația. În final, cetățeanul plătește întotdeauna nota de plată.
Inflația înseamnă pierderea puterii de cumpărare a banilor. Atunci când masa monetară crește mai repede decât producția de bunuri și servicii, prețurile tind să urce. Salariile, economiile și pensiile valorează tot mai puțin, iar nivelul de trai scade chiar dacă veniturile nominale cresc.
România se află într-un moment periculos. Economia încetinește, investițiile private sunt afectate de fiscalitatea ridicată, iar mediul antreprenorial suportă o povară tot mai mare. În loc să reducă dimensiunea aparatului administrativ și să elimine cheltuielile inutile, statul preferă să păstreze un sistem costisitor, construit în jurul intereselor politice.
Fără o reformă profundă a administrației publice, fără reducerea birocrației și fără limitarea risipei, inflația riscă să rămână o problemă permanentă. Prosperitatea nu poate fi construită pe datorii, pe taxe tot mai mari și pe cheltuieli publice fără acoperire în performanța economiei. România are nevoie de un stat mai suplu, mai eficient și mai responsabil. Numai atunci încrederea va reveni, investițiile vor crește, iar inflația va înceta să fie taxa ascunsă pe care fiecare român o plătește zi de zi.
