Peste jumătate din ceea ce plătește un client către o firmă ajunge, direct sau indirect, la stat. TVA, taxe pe muncă, impozite pe proprietate, accize, contribuții, impozit pe profit sau pe venit, apoi impozit pe dividende. Statul ia din toate etapele economiei.
Firma încasează o factură, dar nu rămâne cu banii. Mai întâi plătește TVA. Apoi plătește salarii încărcate cu taxe uriașe. Plătește energie scumpă, carburanți scumpi, chirii, dobânzi, autorizații, taxe locale și impozite pe proprietate. Dacă, după toate acestea, mai rămâne profit, statul vine din nou și taxează dividendele.
Aceasta este economia sufocată fiscal. Antreprenorul muncește, riscă, investește, angajează oameni, dar statul stă la capătul fiecărei facturi și ia partea cea mai sigură. Fără risc. Fără eficiență. Fără responsabilitate.
De aceea prețurile cresc. De aceea firmele românești nu se capitalizează. De aceea multe afaceri mici trăiesc de pe o lună pe alta. Nu poți avea economie competitivă când statul tratează mediul privat ca pe o sursă permanentă de bani pentru acoperirea risipei publice.
România nu are nevoie de noi taxe, ci de un stat mai mic, mai competent și mai ieftin. Prosperitatea nu se construiește prin confiscarea muncii private, ci prin lăsarea capitalului în economie, acolo unde produce locuri de muncă, investiții și valoare adăugată.
