România, în recesiune tăcută. Nicușor Dan promite stabilitate, dar cifrele arată altceva

România se confruntă, potrivit calculelor economice, cu o recesiune care mocnește încă din 2023. Avertismentul nu vine de la analiști independenți, ci chiar din partea președintelui-ales, Nicușor Dan, care recunoaște că, în ciuda unor aparente semne de creștere, economia este într-un dezechilibru profund.

„Suntem în recesiune în momentul ăsta și în 2024 de asemenea”, a declarat Nicușor Dan, atrăgând atenția asupra unei situații economice ignorate până acum de cei aflați la putere.

Într-un context în care deficitul bugetar se apropie de 9% din PIB, economia ar fi trebuit să dea semne de vitalitate – așa cum sugerează teoria economică de bază: când statul injectează bani în economie, consumul crește, iar PIB-ul urmează același trend. Cu toate acestea, România înregistrează o creștere economică anemică, de doar 1-2%, ceea ce alimentează suspiciunile că motorul economiei este gripat.

Deși optimismul afișat de Nicușor Dan este evident, soluțiile propuse sunt departe de a convinge că situația poate fi stabilizată rapid. Tăierea cheltuielilor este singura direcție clară enunțată de viitorul președinte – în timp ce măsurile alternative, precum reformele fiscale, rămân neclare și împotmolite în decizii politice neasumate.

Tăieri, dar fără direcție clară

Discuțiile dintre Nicușor Dan și miniștrii de la Finanțe și Fonduri Europene indică faptul că până la 30 de miliarde de lei trebuie scoși din buget. Cu toate acestea, președintele-ales anunță că a identificat doar surse de economii de aproximativ 6 miliarde de lei. Diferența uriașă ridică semne de întrebare despre fezabilitatea planului bugetar pentru 2025.

„Nu vrem să creștem taxele”, afirmă Dan, dar evită să explice clar ce cheltuieli vor fi eliminate și ce sectoare vor fi afectate de aceste reduceri.

În paralel, Comisia Europeană cere reformă fiscală, cu un impact de 1,7% din PIB – adică 23 de miliarde de lei. Ministrul Marcel Boloș recunoaște că nu există un plan concret, în lipsa unei decizii asumate de coaliția de guvernare.

Realitate vs. optimism

În timp ce discursul lui Nicușor Dan se bazează pe încrederea în forța economiei private și pe dublarea PIB-ului din ultimii 10 ani, realitatea din teren arată cu totul altfel. Inflația erodează puterea de cumpărare, investițiile sunt în scădere, iar ROBOR continuă să urce, afectând creditarea și blocând inițiativa antreprenorială.

România riscă o criză economică de durată, în lipsa unor decizii curajoase și rapide. În locul unei strategii clare, vedem doar promisiuni ambigue și apeluri la răbdare. Iar răbdarea românilor, deja împuținați de scumpiri și instabilitate, s-ar putea transforma în furie socială dacă nu apar rezultate concrete.

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate