România dispune de șantiere navale moderne, de specialiști cu experiență și de o tradiție industrială recunoscută la nivel internațional. Cu toate acestea, atunci când statul are nevoie de nave pentru diverse instituții, de multe ori preferă să le cumpere din străinătate, în loc să valorifice capacitățile existente în țară.
O astfel de abordare înseamnă pierderea unor oportunități importante pentru economia națională. O navă construită în România nu înseamnă doar activitate pentru șantierul naval. În jurul acesteia se dezvoltă un întreg lanț economic: producători de componente, firme de instalații, proiectanți, transportatori, furnizori de materiale și servicii. Fiecare contract generează locuri de muncă, taxe plătite la buget și investiții suplimentare.
Mai mult, industria navală este un domeniu strategic. Statele care își susțin propriile capacități de producție acumulează experiență, tehnologie și capital. Astfel pot deveni competitive pe piețele externe și pot transforma comenzile interne în exporturi profitabile. Fără comenzi de la stat, multe companii sunt obligate să se bazeze exclusiv pe clienți externi sau să își reducă activitatea.
În loc să folosească achizițiile publice pentru dezvoltarea economiei naționale, statul trimite miliarde de lei peste graniță. Capitalul care ar putea circula în economia românească, generând salarii, profituri și noi investiții, ajunge să susțină industriile altor țări.
Întrebarea este firească: dacă România are șantiere navale, ingineri și muncitori capabili să construiască nave performante, de ce statul român preferă să finanțeze dezvoltarea altora în loc să investească în propria economie?
