

O teorie a moralei trebuie să explice două lucruri diferite: cum ar trebui să judecăm și cum ajung oamenii, în realitate, să judece. Potrivit lui Samuel Fleischacker, Adam Smith este neobișnuit prin faptul că încearcă să le explice pe amândouă, iar această ambiție produce tensiunea centrală a filosofiei sale.
Fleischacker discută problema în „Adam Smith and cultural relativism”, articol publicat în Erasmus Journal for Philosophy and Economics în 2011. Studiul este o analiză conceptuală a textelor lui Smith, în special a lucrării The Theory of Moral Sentiments, și nu un test empiric al comportamentului economic sau social.
Autorul compară abordarea filosofică și cea antropologică. Filosofii caută norme justificabile rațional și capabile, în unele teorii, să fie acceptate universal. Antropologii descriu regulile pe care membrii unei comunități le consideră sacre sau obligatorii. Diferența este importantă: o interdicție alimentară poate fi pentru o societate o regulă morală, în timp ce filosofia modernă o poate clasifica drept simplu tabu.
Fleischacker consideră că Smith evită să elimine rapid dimensiunea socială a moralei. Pentru Smith, judecata morală este asociată cu aprobarea unui spectator imparțial, iar acest spectator se formează prin relația cu oamenii din jur. Individul își vede conduita ca într-o oglindă socială, apoi încearcă să corecteze judecățile afectate de interes, pasiune sau informații insuficiente.
Această construcție are un avantaj analitic: explică modul în care normele devin convingătoare și emoțional active. O regulă susținută doar de argumente poate să nu mobilizeze comportamentul; pentru a avea efect, ea trebuie să fie integrată în reacțiile noastre de aprobare și dezaprobare. Smith acordă, astfel, un rol important caracterului aproape sacru al unor norme.
Dar același mecanism depinde de mediul local. Dacă sentimentele dominante ale unei societăți sunt profund corupte, spectatorul imparțial riscă să corecteze doar aplicarea normei, nu și norma de bază. Informația mai bună sau demonstrarea intereselor care au generat o prejudecată pot ajuta uneori, însă studiul nu consideră că acestea oferă o soluție sigură. O societate poate interpreta chiar și informațiile nefavorabile prin filtrul propriilor antipatii.
Există și o linie universalistă. Smith vorbește despre bunăvoință față de toate ființele sensibile și despre recunoașterea faptului că fiecare om este „unul dintre mulțime”, fără o valoare superioară celorlalți. Fleischacker leagă această perspectivă de ideea egalității și de anumite asemănări cu gândirea kantiană.
Totuși, autorul nu afirmă că tensiunea este rezolvată. O schiță generală a unei vieți bune, completată diferit de culturi, ar putea împăca pluralismul și universalismul, dar rămâne neclar ce aparține „schiței” și ce este doar detaliu. Concluzia studiului este că Smith nu oferă o metateorie simplă a reconcilierii, însă face vizibilă problema comună filosofiei și științelor sociale: normele efective și normele justificate nu pot fi tratate ca domenii complet separate.







