Cercetarea analizează experiența și creația unor scriitori români italofoni care au migrat în Italia, punând accent pe felul în care aceștia își definesc identitatea, folosesc româna și italiana și transformă experiența migrației în literatură. Rezultatele arată o rezervă față de eticheta „scriitor migrant”, preferată fiind definirea ca scriitor, autor italofon sau scriitor bilingv. Studiul evidențiază, de asemenea, existența unor traiectorii de migrație circulare, dezvoltarea unei literaturi bilingve, prezența puternică a temelor feminine și contribuția autorilor la traducerea literaturii române în italiană.
Autoarea este Afrodita Carmen Cionchin, afiliată Universității de Vest din Timișoara. Lucrarea, intitulată The condition of the Romanian migrant writers in Italy, a fost publicată în revista Quaestiones Romanicae în 2024. Analiza pornește de la o anchetă anterioară, publicată în 2023 în revista online bilingvă Orizzonti culturali italo-romeni, și urmărește răspunsurile oferite de 11 scriitori: Oana Rodica Alexandrescu, Viorel Boldiş, Ingrid Beatrice Coman-Prodan, Alexandra Firiţă, Lăcrămioara Maricica Niță, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Andreea Simionel, Cristina Stănescu, Irina Ţurcanu și Alina Monica Ţurlea.
Un prim rezultat al cercetării este distanțarea multora dintre autorii intervievați față de formula „scriitor migrant”. Ei consideră că această etichetă poate limita tematica și receptarea operei, ca și cum autorii ar trebui să scrie în primul rând despre plecare, integrare sau diferențele culturale. În schimb, preferă formule mai largi, precum „scriitor italofon”, „scriitor bilingv” sau, pur și simplu, „scriitor”. Studiul arată că experiența migrației rămâne importantă, dar nu epuizează subiectele literaturii lor.
Autoarea observă și o schimbare istorică a literaturii italiene a migrației: de la scrieri cu rol de mărturie și denunț civic, apărute în primele etape ale fenomenului, la o literatură autonomă, cu teme diverse și forme compoziționale mature. În această evoluție, scriitorii de origine română contribuie la un spațiu literar în care se întâlnesc limbi, culturi și experiențe diferite.
Mai mulți autori trăiesc în Italia de peste două decenii, însă declară că intenționează să se întoarcă în România. Pentru unii, revenirea este deja o realitate: Viorel Boldiş s-a întors după 26 de ani, iar Ingrid Beatrice Coman-Prodan după 24 de ani. Aceste exemple susțin ideea unei migrații circulare, în care stabilirea într-o țară nu elimină legătura cu locul de origine și nici posibilitatea revenirii.
Majoritatea autorilor analizați scriu și publică în ambele limbi. Alții creează exclusiv în italiană, situație întâlnită mai ales la autori ajunși în Italia în copilărie sau născuți acolo. Studiul include în această categorie scriitori de origine română de a doua generație, pentru care italiana este limba principală a creației, chiar dacă româna continuă să funcționeze ca memorie familială și culturală. Cristina Stănescu, născută la Milano, descrie tocmai această relație fragmentară cu româna: o înțelege spontan, dar o vorbește cu dificultate.
Răspunsurile despre scrisul în italiană indică experiențe diferite. Pentru unii, italiana a devenit o limbă de maturitate, de afirmare și de dialog cu societatea de adopție. Pentru alții, româna rămâne limba emoțiilor originare, în timp ce italiana oferă distanță, libertate formală sau acces la un public mai larg. În unele cazuri, însușirea italienei a fost însoțită de diminuarea folosirii românei, mai ales pentru autorii ajunși în Italia la vârste fragede.
Narațiunea este genul cel mai reprezentat, urmată de poezie, adesea publicată în ediții bilingve. Temele recurente includ migrația, despărțirea familiei, relația dintre mamă și fiică, maternitatea, condiția femeii migrante și violența împotriva femeilor. Sunt discutate lucrări despre femeile plecate să muncească în străinătate, despre copiii rămași acasă și despre efectele afective ale separării, precum și romane care explorează adaptarea copiilor la noua țară și tensiunile dintre limba maternă și limba de adopție.
O altă constatare importantă este implicarea mai multor scriitori în traducerea literară. Aceștia traduc autori români contemporani și clasici în italiană, iar uneori și autori italieni în română. Prin această activitate, ei nu sunt doar creatori, ci și mediatori între cele două spații culturale. Studiul menționează rolul editurii Rediviva din Milano, care publică texte în ambele limbi, precum și participarea unor autori la promovarea literaturii române în cadrul unor evenimente editoriale din Italia.
În ansamblu, cercetarea susține că scriitorii români italofoni migranți au depășit statutul de simpli furnizori de mărturii despre migrație. Ei participă la literatura italiană contemporană prin opere diverse, prin folosirea creativă a plurilingvismului și prin traduceri. Totuși, concluziile trebuie interpretate în limitele demersului: analiza se bazează pe interviuri și pe un grup restrâns, selectat dintre autorii considerați activi, fără a putea reprezenta întreaga comunitate a scriitorilor români din Italia. Studiul oferă, așadar, o imagine calitativă și detaliată a unor trasee literare, nu o măsurare statistică a fenomenului.
Sursa: The condition of the Romanian migrant writers in Italy
