România a ajuns într-o situație absurdă: un om care muncește trebuie să susțină, direct sau indirect, alți doi români. Salariatul din economia reală plătește taxe, contribuții, accize, TVA, impozite și rate, iar din munca lui se hrănește un aparat uriaș de stat, pensii, ajutoare sociale și datorii publice.
Problema nu este solidaritatea. O societate normală își ajută bătrânii, copiii, bolnavii și oamenii aflați în dificultate. Problema este dezechilibrul. Prea puțini produc, prea mulți consumă din buget, iar statul refuză să taie risipa, privilegiile și instituțiile inutile.
Antreprenorul, muncitorul, fermierul și angajatul din privat duc greul. Ei țin firmele în viață, plătesc salarii, creează valoare și alimentează bugetul. În schimb, primesc birocrație, taxe mai mari, servicii publice slabe și dispreț administrativ.
O țară nu poate prospera când munca este pedepsită, iar dependența de stat este încurajată. România are nevoie de mai mulți oameni activi în economie, de investiții, de producție, de educație profesională și de reducerea aparatului bugetar neproductiv.
Un stat sănătos sprijină omul care muncește, nu îl strivește. Dacă vom continua să punem tot mai multă povară pe tot mai puțini oameni activi, economia se va sufoca, iar cei buni vor pleca.
