România se împrumută la costuri de țară cu risc ridicat, în pofida statutului investment grade.

România continuă să se finanțeze de pe piețele externe la costuri semnificativ mai mari decât alte state europene cu un nivel al datoriei publice comparabil sau chiar superior, deși beneficiază oficial de statut investment grade. Avertismentul vine din partea lui Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, managing director la JP Morgan, care atrage atenția asupra unei probleme de credibilitate fiscală.

Potrivit acestuia, deși datoria publică a României se situează în jurul a 60% din PIB – mult sub nivelurile de peste 120% din PIB înregistrate de state precum Franța sau Italia – costurile de finanțare sunt aproximativ duble. „România se împrumută ca și când nu ar avea rating investițional”, a subliniat economistul, explicând că investitorii penalizează riscurile percepute legate de stabilitatea bugetară.

Chidesciuc avertizează că pierderea statutului investment grade ar avea efecte directe, determinând retragerea unor investitori instituționali și creșterea suplimentară a costurilor de împrumut. Pentru anul 2026, acesta estimează un deficit bugetar realist de maximum 6% din PIB, după ce în 2025 deficitul a fost mai mic decât ținta, pe fondul unui control strict al cheltuielilor și al creșterii veniturilor din TVA.

Perspectivele pentru 2027 sunt însă mai incerte. Prognoza de deficit sub 5% din PIB este condiționată de măsuri concrete, în special de îmbunătățirea colectării veniturilor, un obiectiv ratat constant în ultimele două decenii. Totodată, controlul cheltuielilor ar urma să continue, chiar dacă salariile și pensiile ar putea înregistra creșteri sub ritmul PIB nominal.

Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției 2026 a CFA Forecast Dinner, unde participanții au estimat pentru 2026 o creștere economică de 1–1,5% și o inflație cuprinsă între 5% și 6%.

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate