În anul 2025, când administrația Trump a lansat o serie de tarife vamale agresive și cuprinzătoare, mulți specialiști s-au temut de o repetare a scenariului economic dezastruos din anii 1930. Logica acestui pesimism era una directă, bazată pe ideea că abandonarea deschiderii comerciale de către cea mai mare economie a lumii va forța celelalte state să riposteze sau să imite acest model protecționist. Temerea principală a fost că tarifele se vor răspândi rapid în întreaga economie mondială. La doar două zile după lansarea acestor măsuri, publicații precum The Guardian preluau avertismentele Fondului Monetar Internațional privind riscurile semnificative pentru economia globală, în timp ce piețele financiare intrau într-un declin brusc. Realitatea lunilor care au urmat a contrazis însă aceste predicții sumbre, deoarece restul lumii, cu excepția notabilă a Chinei care a răspuns prin tarife la fel de ridicate, a ales o cale a reținerii.

Analiza acestei situații îi aparține lui Richard Baldwin, un distins profesor de economie internațională și autor al unor volume de referință precum „Marea Convergență”. Baldwin explică în scrierile sale recente că, în ciuda șocului inițial, sistemul comercial internațional a dat dovadă de o reziliență neașteptată. Indicele mediu al tarifelor aplicate de Statele Unite a înregistrat o creștere fulminantă, dar datele agregate arată că restul națiunilor din baza de date a FMI nu au urmat acest trend.

În afara Chinei, care a egalat creșterea tarifară inițială a administrației Trump, nicio altă economie majoră nu a ridicat barierele comerciale la nivel agregat. Canada și Mexic au recurs la creșteri tarifare în semn de răspuns la măsurile americane, dar acestea au fost acțiuni defensive și punctuale, nu semnele unei turnuri globale către protecționism. Chiar și în Statele Unite, acest salt agresiv s-a dovedit a fi nesustenabil pe termen lung, forțând Washingtonul să renunțe ulterior la unele dintre cele mai extreme creșteri de taxe. Deși au existat sectoare precum cel al oțelului unde s-a observat o resurgență a măsurilor restrictive, acestea au rămas în limitele regulilor stabilite de Organizația Mondială a Comerțului. Statele au utilizat legea remediilor comerciale pentru a se proteja, în loc să declanșeze o cascadă protecționistă care ar fi distrus ordinea economică.

Această rezistență la protecționism a dus la o situație paradoxală în care lumea merge înainte, în timp ce America se închide. Valoarea comerțului mondial a crescut mai rapid în 2025 față de anul precedent, în ciuda barierelor ridicate de Statele Unite. Pe măsură ce exporturile americane au stagnat și importurile au scăzut, ponderea Statelor Unite în comerțul global s-a micșorat vizibil. Statele Unite s-au izolat comercial, în timp ce restul lumii și-a menținut sau chiar și-a extins deschiderea către schimburile internaționale.

Motivele acestei rezistențe sunt explicate de Richard Baldwin prin diferența de percepție asupra beneficiilor comerțului. Washingtonul a declanșat acest conflict bazându-se pe o narațiune a victimizării și pe afirmația falsă din punct de vedere economic că deficitele comerciale reprezintă un furt. Celelalte națiuni nu au preluat acest punct de vedere, considerând în continuare sistemul comercial drept sursa principală de prosperitate, stabilitate și predictibilitate. Baldwin subliniază că răspunsurile capitalelor din întreaga lume au convers către un numitor comun: deși arhitectul american al sistemului a devenit un piroman, nicio altă țară nu a ales să arunce cu bombe incendiare, preferând legea în locul forței coercitive.

Națiunile care nu se numără printre cele două mari puteri implicate în conflict reprezintă 75% din comerțul mondial. Acestea au prosperat de pe urma deschiderii economice și au fost forțate să reacționeze prin reținere, construirea de buncăre defensive și ridicarea de noi poduri comerciale. Reținerea a însemnat evitarea represaliilor disproporționate, în timp ce buncărele au fost structuri menite să reducă vulnerabilitatea în fața politicilor coercitive. Ridicarea podurilor s-a concretizat prin semnarea de noi acorduri comerciale cu parteneri care respectă regulile de joc, consolidând astfel un sistem care funcționează independent de deciziile luate la Washington.

În plan intern, tarifele impuse de președintele Trump au schimbat definitiv America și au alimentat criza costului vieții. Există acum un consens bipartizan în Statele Unite conform căruia liberul schimb este o politică depășită. Această schimbare de paradigmă a început încă din perioada crizei financiare globale, când opinia publică s-a întors împotriva acordurilor de liber schimb, făcând imposibilă ratificarea unor noi înțelegeri în Congres. Chiar și lideri precum Barack Obama s-au distanțat de deschiderea totală, preferând o abordare bazată pe aplicarea riguroasă a tarifelor împotriva practicilor străine neloiale. Eșecul Parteneriatului Trans-Pacific a demonstrat clar că argumentele economice tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a convinge alegătorii americani, care privesc globalizarea drept un risc la adresa locurilor de muncă. Totuși, restul lumii păstrează o viziune mult mai simplă: comerțul a fost și rămâne un motor de creștere, iar statele sunt hotărâte să îl mențină funcțional, cu sau fără participarea Statelor Unite.