Într-o economie există o cantitate limitată de capital disponibil pentru creditare și investiții. Companiile au nevoie de bani pentru fabrici, utilaje, tehnologii și extinderea producției. Populația are nevoie de credite pentru locuințe și investiții. Dar pe aceeași piață vine și statul.
Atunci când statul are deficite bugetare mari, acesta trebuie să se împrumute. Emite titluri de stat și începe să concureze cu sectorul privat pentru economiile existente.
Teoria economică numește acest fenomen crowding out.
Mecanismul este simplu: cererea statului pentru capital crește, iar pentru a atrage banii investitorilor trebuie să ofere randamente suficient de atractive. Dobânzile ridicate la titlurile de stat devin apoi un reper pentru întreaga economie.
De ce ar acorda o bancă unei întreprinderi un credit cu risc comercial dacă poate cumpăra titluri emise de stat, considerate mai sigure, la randamente ridicate?
Aici începe problema României.
La sfârșitul anului 2025, băncile românești aveau în bilanț titluri de stat de aproximativ 222 miliarde de lei, reprezentând peste 22% din active. OECD arată că expunerea totală a sectorului bancar față de stat era de aproximativ 27% din active, un nivel ridicat în comparație internațională.
Comisia Europeană avertizează explicit că investițiile masive ale băncilor în obligațiuni guvernamentale pot reduce creditarea sectorului privat.
România ajunge astfel într-un cerc periculos.
Deficitul bugetar obligă statul să se împrumute. Împrumuturile mari cresc cererea de capital. Statul oferă dobânzi atractive. Băncile și populația preferă titlurile de stat. Companiile trebuie să accepte costuri mai mari pentru finanțare sau renunță la investiții.
Consecința este exact opusul prosperității pe termen lung.
O fabrică neconstruită înseamnă producție mai mică, mai puține locuri de muncă și exporturi mai reduse. Titlul de stat finanțează însă, în mare parte, deficitul existent și refinanțarea datoriei.
În 2026, numai cheltuielile statului cu dobânzile sunt estimate la aproximativ 60,8 miliarde de lei, față de 50,5 miliarde în anul anterior.
Astfel, statul nu doar că absoarbe capitalul disponibil, dar trebuie ulterior să colecteze taxe pentru a plăti dobânzile aferente acestuia.
O economie nu poate prospera atunci când statul devine cel mai mare concurent al antreprenorilor pentru capital.
Capitalul trebuie să ajungă cu prioritate acolo unde poate crea valoare nouă: în fabrici, agricultură, tehnologie, energie și servicii productive.
Un stat care se împrumută excesiv nu ia bani dintr-un vid. Îi ia de pe aceeași piață de pe care încearcă să se finanțeze economia reală.
