Economia evoluționistă pornește de la o idee simplă, dar cu implicații majore: economia nu este o mașină care revine permanent la echilibru, ci un sistem viu, în schimbare continuă, format din oameni, firme, instituții și tehnologii care învață, se adaptează și se transformă.
Această perspectivă explică și de ce economia evoluționistă nu s-a construit în jurul unei singure teorii. Ea a preluat concepte și metode din mai multe direcții: teoria evoluției, teoria sistemelor complexe, autoorganizarea, modelele computaționale bazate pe agenți, economia comportamentală, instituțională, post-keynesiană și schumpeteriană. Tocmai această diversitate îi oferă forță explicativă, dar îi creează și una dintre principalele slăbiciuni: dificultatea construirii unui cadru teoretic comun.
Economia ca proces de evoluție
Prima sursă este chiar teoria evoluției. În economie, aceasta nu înseamnă copierea mecanică a biologiei, ci utilizarea unor mecanisme asemănătoare: variație, selecție și păstrarea anumitor comportamente sau structuri.
Firmele încearcă strategii diferite, utilizează tehnologii diferite și dezvoltă rutine organizaționale diferite. Unele funcționează, altele nu. Mediul economic favorizează anumite soluții, în timp ce altele dispar.
În acest sens, economia nu trebuie privită numai prin întrebarea „care este soluția optimă?”, ci și prin întrebarea „cum s-a ajuns aici și ce mecanisme determină transformarea sistemului?”
Aceasta este una dintre contribuțiile esențiale ale lui Richard Nelson și Sidney Winter, care au pus în centrul analizei economice concepte precum rutina, căutarea și selecția.
Economia ca sistem complex
Teoria sistemelor complexe adaugă o altă dimensiune: rezultatul economic nu este întotdeauna suma simplă a deciziilor individuale.
Economia este formată din milioane de agenți care interacționează permanent. O decizie a unei firme modifică opțiunile altor firme, comportamentul consumatorilor influențează producția, politicile statului schimbă stimulentele, iar tehnologia modifică simultan piețele, organizațiile și comportamentele.
Din aceste interacțiuni pot apărea fenomene emergente, adică rezultate care nu pot fi înțelese complet dacă analizăm separat fiecare componentă.
Autorii studiului bibliometric asupra economiei evoluționiste descriu chiar domeniul economic ca pe un proces dinamic, neliniar, de mare dimensionalitate și caracterizat prin complexitate emergentă.
Autoorganizarea: ordinea nu trebuie proiectată integral
O altă idee importantă este autoorganizarea.
Nu orice ordine economică trebuie să fie construită de o autoritate centrală. Unele structuri apar prin interacțiunile repetate dintre agenți.
Firmele creează rețele, apar standarde, se formează piețe, se dezvoltă practici comerciale și se consolidează reguli care nu au fost neapărat proiectate integral de cineva.
Această perspectivă este importantă deoarece arată că ordinea și coordonarea pot apărea din interiorul sistemului, fără ca rezultatul final să fi fost stabilit în prealabil.
Economia devine astfel mai apropiată de un proces de formare continuă decât de un mecanism în care toate relațiile sunt cunoscute de la început.
Modelele bazate pe agenți: construirea unei economii artificiale
Dezvoltarea computerului a permis economiei evoluționiste să meargă mai departe.
Modelele bazate pe agenți încearcă să reproducă o economie în interiorul calculatorului. În loc să existe un singur „agent reprezentativ”, sunt introduși numeroși agenți diferiți: firme, consumatori sau alte organizații.
Aceștia pot avea informații incomplete, pot greși, pot învăța, pot imita și își pot modifica strategia.
Calculatorul urmărește apoi rezultatul interacțiunilor lor.
Această metodă este importantă tocmai pentru că permite analizarea unor sisteme în care rezultatele nu pot fi deduse ușor printr-o ecuație simplă. Articolul analizat arată că dezvoltarea metodelor computaționale a fost una dintre forțele majore care au permis extinderea cercetării evoluționiste.
Economia comportamentală: omul real în locul omului perfect rațional
Economia comportamentală atacă una dintre cele mai puternice simplificări ale economiei tradiționale: presupunerea că oamenii dispun de toate informațiile relevante și aleg permanent varianta optimă.
În realitate, oamenii au raționalitate limitată. Ei nu pot analiza toate variantele, nu cunosc toate consecințele și nu au capacitatea de a anticipa integral viitorul.
Deciziile sunt influențate de experiențe anterioare, reguli simple de comportament, obiceiuri și procese de învățare.
Pentru economia evoluționistă, această limitare nu reprezintă o imperfecțiune marginală. Este una dintre caracteristicile fundamentale ale sistemului economic. Agenții învață tocmai pentru că nu cunosc de la început soluția optimă.
Instituțiile contează
Economia instituțională introduce în analiză regulile după care funcționează societatea.
Legile, contractele, drepturile de proprietate, normele sociale, organizațiile și practicile consacrate influențează ceea ce oamenii și firmele pot sau nu pot face.
Instituțiile nu sunt exterioare economiei. Ele modifică permanent comportamentul economic.
Mai mult, și instituțiile evoluează. Unele reguli sunt păstrate, altele sunt abandonate sau modificate.
În consecință, evoluția economică și evoluția instituțională se influențează reciproc.
Post-keynesianismul și problema incertitudinii
Perspectiva post-keynesiană este importantă pentru economia evoluționistă deoarece pune accentul pe incertitudine și pe caracterul istoric al proceselor economice.
Viitorul nu este întotdeauna doar necunoscut pentru că nu avem suficiente informații. În unele situații el depinde chiar de deciziile care sunt luate în prezent.
Investițiile, anticipările, comportamentul firmelor și politicile publice contribuie la construirea viitorului economic.
De aceea, economia nu trebuie considerată neapărat un sistem care converge inevitabil către o stare finală de echilibru. Articolul arată explicit că perspectiva evoluționistă tratează economia ca pe un proces care se modifică permanent și care nu trebuie să ajungă obligatoriu la o stare staționară.
Schumpeter și distrugerea creatoare
În sfârșit, perspectiva schumpeteriană pune inovația în centrul evoluției economice.
Economia nu se dezvoltă numai pentru că firmele produc mai mult din aceleași lucruri. Ea se transformă pentru că apar produse noi, tehnologii noi, forme noi de organizare și noi modalități de producție.
Inovația distruge o parte din vechile structuri și creează altele noi.
Această distrugere creatoare face ca economia să nu poată fi înțeleasă complet printr-o fotografie realizată la un anumit moment. Trebuie înțeles filmul întreg: apariția, dezvoltarea, competiția și dispariția tehnologiilor și organizațiilor.
O teorie mai realistă, dar încă fragmentată
Această diversitate explică atât atractivitatea, cât și problema economiei evoluționiste.
Teoria evoluției explică schimbarea. Teoria complexității explică interacțiunile și fenomenele emergente. Autoorganizarea arată cum poate apărea ordinea fără proiectare centrală. Modelele bazate pe agenți încearcă să simuleze aceste procese. Economia comportamentală explică decizia agentului real. Economia instituțională introduce regulile jocului. Post-keynesianismul pune accentul pe incertitudine, iar Schumpeter explică rolul transformator al inovației.
Rezultă o imagine mult mai apropiată de economia pe care o observăm în realitate.
Dar există un cost: nu există încă aceeași unitate metodologică întâlnită în economia neoclasică.
Studiul realizat de Sandra Tavares Silva și Aurora A. C. Teixeira asupra cercetării evoluționiste din perioada 1969–2005 arată chiar că domeniul s-a dezvoltat pe direcții foarte diferite și nu a convergent către un singur cadru integrat.
Mai interesant este însă un alt rezultat al cercetării lor: problema principală nu mai pare să fie lipsa formalizării matematice. Peste 30% din lucrările analizate utilizau deja abordări formale, iar în anumite domenii proporția era mult mai ridicată.
Problema este lipsa cercetării empirice.
Numai aproximativ 7% dintre lucrările analizate erau exclusiv empirice. Pentru un domeniu care susține că dorește să înțeleagă economia reală, această contradicție este importantă.
De aici rezultă probabil și principala provocare pentru economia evoluționistă: nu construirea unei teorii și mai sofisticate în sine, ci legarea mai puternică a teoriilor despre complexitate, evoluție, comportament și instituții de ceea ce se întâmplă efectiv în economie.
Pentru că, în cele din urmă, valoarea unei teorii economice nu stă numai în eleganța sa internă, ci și în capacitatea de a explica realitatea.
