România are o pondere ridicată a creditării în valută în comparație cu Cehia și Polonia. Diferența este vizibilă mai ales în cazul companiilor. Peste jumătate din împrumuturile acordate firmelor sunt denominate în monedă străină, potrivit datelor prezentate în analiza citată.
Riscul nu este identic pentru toate companiile. Firmele cu venituri în euro sau dolari au o protecție naturală, în timp ce cele care încasează preponderent în lei rămân expuse cursului.
La nivelul întregului portofoliu bancar, creditele în valută reprezintă peste 30% în România, față de aproximativ 20% în Cehia și 15% în Polonia. Ponderea este mai mică decât în perioada crizei, când ajunsese în jurul nivelului de 60%, însă rămâne importantă în raport cu economiile regionale.
Diferența dintre companii și populație este pronunțată. Creditele în valută depășesc 50% din soldul finanțărilor acordate companiilor nefinanciare, în timp ce pentru populație ponderea este de numai 7%.
Datele disponibile indică și o limită importantă a protecției naturale. Doar aproximativ o treime dintre companiile cu credite în valută ar avea venituri în euro sau dolari. Restul depind în principal de încasări în lei pentru plata unor obligații exprimate în monedă străină.
Totuși, acest indicator nu surprinde toate formele de acoperire. Contractele de hedging și alte venituri valutare indirecte pot reduce expunerea efectivă a unei firme. Prin urmare, ponderea creditelor în valută oferă un semnal relevant, dar nu descrie singură întregul risc.
O depreciere a monedei naționale ar majora, în lei, valoarea ratelor și a principalului pentru firmele fără venituri valutare suficiente. Presiunea poate fi mai greu de gestionat pentru companiile cu marje reduse, fluxuri de numerar fragile sau acces limitat la refinanțare.
Într-un asemenea scenariu, dificultățile companiilor s-ar putea transmite către bănci prin întârzieri la plată sau prin deteriorarea calității creditelor. Acesta este un mecanism posibil, nu un rezultat inevitabil al oricărei mișcări a cursului.
Deprecierea ar putea alimenta și inflația importată. Dacă banca centrală ar răspunde prin dobânzi mai ridicate, presiunea s-ar extinde și asupra împrumuturilor în lei, nu doar asupra creditelor în valută.
Diferențele dintre România, Cehia și Polonia oferă un reper util, dar nu explică singure nivelul riscului. Structura exporturilor, ponderea companiilor cu venituri valutare, instrumentele de hedging și politica de creditare pot schimba impactul unei variații de curs.
Faptul că expunerea valutară a companiilor este mai redusă decât în perioada crizei reprezintă un element favorabil. Totuși, nivelul actual și acoperirea limitată indicată de date justifică monitorizarea atentă a portofoliilor bancare și a capacității firmelor de rambursare.
Riscul valutar nu anunță automat o nouă criză, însă rămâne o vulnerabilitate concretă pentru firme și bănci. Evoluția cursului, structura veniturilor și capacitatea de rambursare vor determina amploarea presiunilor.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de ZF.ro.
