Într-o analiză publicată de Evenimentul Zilei în noiembrie 2011, economistul Moisă Altăr lega măsurile de austeritate de riscul unei contracții în lanț: consum mai redus, producție diminuată și presiuni suplimentare asupra pieței muncii. El considera că teama pierderii locului de muncă îi determină pe oameni să păstreze lichidități, nu să cumpere bunuri. Evaluările sale rămâneau însă opinii formulate într-un moment de incertitudine, când durata crizei și efectele asupra României erau dificil de estimat.
Altăr susținea că reducerea cheltuielilor publice și a veniturilor poate deveni problematică atunci când afectează direct cererea. În opinia economistului, persoanele care se tem pentru locul de muncă își amână achizițiile și preferă să păstreze bani disponibili.
Mecanismul descris de el este unul circular. Dacă populația consumă mai puțin, companiile vând mai puțin; ulterior, acestea își pot reduce activitatea și numărul de angajați. Astfel, ajustarea inițială poate amplifica șomajul și poate alimenta o nouă scădere a consumului.
Economistul nu indica o alternativă simplă la tăieri. El aprecia că identificarea unei soluții ar fi necesitat calcule detaliate și o evaluare atentă a consecințelor. În același timp, considera că autoritățile ar fi trebuit să pregătească răspunsul mai devreme, deoarece semnalele crizei deveniseră vizibile înainte de 2008.
Potrivit lui Altăr, criza urma să schimbe comportamentul consumatorilor, în special al celor care nu știau cât timp își vor păstra slujbele. Orientarea către economisire și lichidități putea reduce cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată, chiar și în cazul persoanelor care nu fuseseră încă disponibilizate.
Această prudență era legată de o neîncredere mai largă în economie și în instituții. Economistul vorbea despre dificultatea de a evalua soliditatea guvernelor și despre problemele fiscale care afectau Uniunea Europeană. El considera că uniunea monetară, fără o coordonare fiscală echivalentă, a lăsat sistemul european vulnerabil.
În privința României, Altăr aprecia rolul Băncii Naționale și al guvernatorului Mugur Isărescu, dar sublinia că influența băncilor centrale are limite. Stabilitatea financiară nu putea compensa integral scăderea cererii, pierderea locurilor de muncă sau lipsa de încredere.
În 2008, după falimentul Lehman Brothers, autoritățile și economiștii români încercau să estimeze durata efectelor asupra economiei locale. Altăr își amintea că discuțiile variau de la câteva luni la câțiva ani, iar unii participanți considerau că România va fi puțin afectată.
El estima însă că criza putea dura mai mult de un deceniu și că va modifica profund sistemul financiar. Această proiecție trebuie citită ca o evaluare făcută într-un context de incertitudine, nu ca o certitudine verificată la momentul declarației.
Economistul privea cu rezervă și entuziasmul generat de creșterea economică de 4,5% în trimestrul al treilea din 2011. În interpretarea sa, rezultatul trebuia analizat prin prisma colectării și a factorilor conjuncturali, inclusiv vremea favorabilă pentru agricultură.
Perspectiva lui Moisă Altăr sublinia o problemă esențială a ajustărilor bugetare: economiile făcute rapid pot avea efecte secundare asupra cererii și activității economice. În același timp, afirmațiile sale nu ofereau o soluție definitivă, ci avertizau că politicile publice trebuie evaluate prin efectele lor asupra întregului circuit economic.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Evenimentul Zilei.
