Transportul petrolului SUA–China a ajuns la un nivel de cost neobișnuit pentru piața energetică. Închirierea unui supertanker pe această rută poate costa până la 80 de milioane de dolari, potrivit datelor brokerului naval Gibson Shipbrokers, citate de Naftemporiki. Suma depășește costul unei lansări tipice Falcon 9 și reflectă un deficit global de capacitate, amplificat de riscurile din Strâmtoarea Ormuz și de schimbarea surselor de aprovizionare ale Chinei.
Costul unei curse maritime din Statele Unite către China a urcat până la 80 de milioane de dolari. Prin comparație, o lansare obișnuită a rachetei Falcon 9, operată de SpaceX, este evaluată la 74 de milioane de dolari.
Datele au fost publicate de Gibson Shipbrokers și citate de Naftemporiki. Cu doar câteva luni înainte, aceeași sumă putea fi suficientă pentru cumpărarea unei nave întregi, potrivit materialului consultat.
În principal, evoluția este legată de deficitul de petroliere disponibile. Cererea de transport a crescut într-un moment în care flota nu poate absorbi eficient volumele suplimentare, iar perturbările rutelor comerciale au redus și mai mult capacitatea efectivă.
Russell Hardy, directorul executiv al traderului Vitol Group, a declarat la o conferință că flota disponibilă nu este suficientă pentru nevoile pieței. În același timp, brokerul Simpson Spence Weddell susține că tarifele au ajuns la cele mai ridicate niveluri din anii 1960 și au depășit maximele din perioada „războaielor petrolierelor” din anii 1980.
Presiunea asupra prețurilor este amplificată de transportul prin Strâmtoarea Ormuz, un punct esențial pentru fluxurile de petrol din Orientul Mijlociu. Mai mult, atacurile asupra navelor, atribuite în sursa citată Iranului, au transformat traversarea într-o operațiune cu risc ridicat pentru armatori și echipaje.
Investing.com relatează că unor căpitani de petroliere li se oferă salarii de 100.000 de dolari pe lună, plus bonusuri de 50.000 de dolari pentru fiecare călătorie prin zonă. Aceste costuri se adaugă primelor de risc și cheltuielilor necesare pentru menținerea navelor în operare.
În plus, navele au rămas uneori săptămâni în așteptarea unor curse, după reducerea traficului prin strâmtoare. O perturbare prelungită poate bloca astfel capacitate care, în condiții normale, ar fi fost folosită pe rutele internaționale.
Înghețarea exporturilor iraniene către China a complicat suplimentar piața. Prin urmare, cumpărătorii chinezi au fost nevoiți să caute barili din alte regiuni, ceea ce a crescut rapid cererea pentru petrolierele disponibile pe piața globală.
Efectul se vede în tarifele pentru ruta transpacifică. În cursul săptămânii analizate, un transport din Statele Unite către China a fost rezervat la 41 de dolari pe baril, față de o medie de 4,50 dolari pe baril în anul precedent.
La un preț al petrolului WTI de aproape 91 de dolari pe baril, tariful de transport reprezintă aproximativ 45% din valoarea țițeiului. Pentru rafinării, diferența reduce marjele și poate schimba competitivitatea unor surse de aprovizionare.
Astfel, scumpirea transportului petrolier nu mai este un cost marginal al comerțului cu energie. Ea poate modifica rutele, marjele rafinăriilor și prețul final al țițeiului, atât timp cât riscurile din Golf și lipsa navelor continuă să restrângă oferta de capacitate.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de HotNews.ro.
