România a susținut în ultimii ani consumul, cheltuielile publice și investițiile, dar efectul asupra producției interne a fost mai limitat decât ar sugera volumul resurselor mobilizate. Potrivit analizei economistului Andrei-Bogdan Sterescu, o parte considerabilă a cererii suplimentare a fost acoperită prin importuri. Mecanismul explică de ce deficitele ridicate și expansiunea cheltuielilor nu au fost însoțite de o accelerare proporțională a creșterii economice.
Studiul Romania’s Growth Drivers and Macroeconomic Policy: An Import-Adjusted GDP Decomposition Approach, 2010–2024 urmărește contribuția consumului, investițiilor, cheltuielilor guvernamentale și exporturilor la formarea produsului intern brut.
Elementul distinctiv al cercetării este ajustarea fiecărei componente pentru bunurile și serviciile importate. În acest fel, analiza încearcă să separe cererea care susține producția internă de partea care generează activitate economică în alte țări.
Mecanismul este direct: atunci când gospodăriile cumpără produse importate, veniturile suplimentare rezultate din consum nu se transformă integral în producție românească. Același lucru se poate întâmpla în cazul investițiilor sau al achizițiilor publice, dacă echipamentele, materialele ori serviciile provin în principal din exterior.
Potrivit studiului, conținutul importat al consumului gospodăriilor a crescut de la aproximativ 18% din PIB în 2010 la aproape 23% în 2022. Cifra este prezentată ca un indicator al dependenței tot mai mari a cererii interne de oferta externă.
Politicile fiscale expansioniste și creșterile salariale accelerate, în special după 2015, au susținut cererea internă. Totuși, extinderea consumului nu a fost însoțită, în aceeași măsură, de dezvoltarea capacității productive naționale.
În acest context, cererea suplimentară poate pune presiune pe importuri, prețuri și costuri, fără să genereze automat investiții suficiente în producția locală. Presiunile asupra costurilor pot afecta, de asemenea, competitivitatea exportatorilor români.
Analiza susține că, după eliminarea conținutului importat din fiecare componentă a cererii, exporturile apar drept un motor mai important al economiei decât indică măsurarea tradițională prin exporturi nete.
Interpretarea pune accent pe producția realizată în România pentru piețele externe și pe valoarea adăugată creată de întreprinderile locale. Importurile utilizate în procesele de export nu anulează automat contribuția acestora, dar arată cât de importantă este consolidarea componentelor produse intern.
Potrivit datelor prezentate în studiu, în 2024 deficitul administrației publice a ajuns la aproximativ 9,3% din PIB, în timp ce creșterea economică reală a rămas sub 1%. Relația nu demonstrează singură eficiența sau ineficiența fiecărei cheltuieli, dar indică limitele stimulării cererii atunci când oferta internă nu răspunde suficient.
Investițiile rămân necesare, inclusiv atunci când presupun achiziții din import. Problema economică apare atunci când resursele mobilizate nu contribuie suficient la extinderea productivității, a producției locale și a capacității de export.
Pentru ca cererea să producă efecte mai puternice în economia românească, stimularea consumului trebuie însoțită de dezvoltarea capacității productive, creșterea productivității și investiții orientate către sectoare competitive. Importurile nu sunt, în sine, un semn de dezechilibru, mai ales când susțin investiții utile, însă dependența persistentă de oferta externă limitează efectul intern al cheltuielilor. Creșterea durabilă depinde, astfel, de cât de mult poate România să transforme banii cheltuiți în producție, valoare adăugată și exporturi.
