România funcționează cu un aparat birocratic gândit pentru o populație de peste 20 de milioane de locuitori, deși în realitate abia mai are 14,8 milioane de rezidenți. În prezent, țara are aproximativ 3.200 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri), de patru ori mai multe decât în state comparabile.
Spre exemplu, Bulgaria a comasat localitățile în jurul orașelor și are sub 300 de UAT-uri, reducând semnificativ costurile cu personalul și cheltuielile administrative.
Cheltuielile cu administrația publică locală depășesc anual 7 miliarde de euro, din care peste 80% merg în salarii și cheltuieli de funcționare. Lipsa unei reforme administrative menține statul supradimensionat, consumând resurse uriașe pentru servicii publice care rămân slabe: drumuri locale neasfaltate, școli cu resurse limitate, spitale subfinanțate.
O comasare a primăriilor și reducerea instituțiilor ar putea aduce economii de 2–3 miliarde de euro pe an.
În paralel, firmele românești au fost lăsate fără sprijin în contextul creșterii costurilor la energie. Prețul electricității pentru industrie a ajuns în 2023–2024 la peste 250 euro/MWh, printre cele mai mari din UE.
➡️ Germania a alocat peste 30 de miliarde de euro pentru a compensa costurile energetice ale companiilor sale, în timp ce România nu a pus în aplicare un plan similar. Rezultatul: sectoare industriale strategice s-au prăbușit, iar exporturile au scăzut cu 8% în 2024.
România se confruntă cu o criză demografică severă: numărul de nașteri a scăzut la 170.000 în 2024, la jumătate față de 370.000 în 1989.
Această scădere implică nu doar un viitor deficit de forță de muncă, dar și o presiune uriașă pe bugetul de pensii și pe sistemul de sănătate. În aceste condiții, păstrarea acelorași structuri administrative și instituții supradimensionate devine nesustenabilă.
În 2024–2025, cheltuielile bugetare au explodat, depășind 50% din PIB, în timp ce veniturile statului au rămas la 33–34% din PIB. Deficitul bugetar a ajuns la 6,5% din PIB în 2024, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.
Specialiștii atrag atenția că banii publici au fost folosiți pentru măsuri electorale temporare, fără impact real asupra economiei.
În loc să tempereze derapajele guvernamentale, Banca Națională a României a preferat să mențină o politică pasivă, finanțând indirect deficitul prin relaxarea lichidității. Inflația rămâne ridicată, în jur de 8%, iar creditarea pentru companii este sufocată de dobânzi de peste 9–10%.
Astfel, România a ajuns să subvenționeze importurile și exportul de capital, în timp ce economia națională rămâne fără măsuri reale de stimulare.
Fără o reformă administrativă reală, cu mii de primării inutile, cu un mediu privat sufocat de costuri și cu o populație în scădere accelerată, România riscă să intre într-o spirală a subdezvoltării.
Soluțiile ar trebui să includă: reducerea aparatului birocratic, sprijin pentru companii, scăderea taxării muncii și politici demografice active.