Un articol științific open access publicat în 2024 de Daniel Bădulescu, Darie Gavriluț, Ramona Simuț, Simona-Aurelia Bodog, Daniela Zapodeanu, Constantin-Vasile Toca și Alina Bădulescu, în jurnalul Sustainability, spune limpede ceea ce clasa politică refuză să recunoască: România nu poate avea creștere economică solidă fără investiții reale în cercetare, inovare și capital uman. Autorii arată că, deși România a crescut economic în ultimii 15 ani și s-a apropiat de media Uniunii Europene, disparitățile regionale nu doar că au rămas, ci chiar s-au adâncit, iar țara continuă să fie un inovator modest, cu resurse pentru cercetare și inovare mult sub nivelul european.
Articolul, intitulat „The Relationship between Sustainable Economic Growth, R&D Expenditures and Employment: A Regional Perspective for the North-West Development Region of Romania”, demonstrează că există relații bidirecționale și consistente, mai ales pe termen lung, între creșterea economică, cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare și ocuparea în sectorul R&D. Cu alte cuvinte, o economie mai puternică poate finanța cercetarea, dar și cercetarea serioasă întărește economia. Cine taie de la inovare taie, de fapt, din viitorul economic al țării.
Poate cel mai dur pasaj este acela în care autorii spun că România se află la coada Uniunii Europene la capitolul inovare, cu un sistem de cercetare afectat de subfinanțare cronică, fragmentare și impredictibilitate. Mai mult, literatura citată în studiu arată că în România contribuția cercetării și inovării la creșterea regională este încă nesatisfăcătoare, tocmai pentru că finanțarea este slabă, coordonarea deficitară, iar transferul tehnologic funcționează prost.
Verdictul este simplu și nemilos: România nu este săracă pentru că nu are oameni capabili, ci pentru că tratează cercetarea ca pe o cheltuială decorativă. Iar o țară care nu investește serios în inovare, tehnologie și inteligență economică nu urcă în clasament. Rămâne ieftină, dependentă și periferică.
