Nivelul datoriei publice nu oferă, singur, o imagine completă asupra riscurilor fiscale. În evaluarea prezentată de Simone Mirani, managing director al CRIF Ratings, România ar urma să ajungă la o datorie de aproximativ 64% din PIB, un nivel moderat în raport cu alte economii europene. Problema este însă dinamica: deficitul persistent și costurile mai mari de finanțare pot accelera creșterea datoriei, pot afecta ratingul suveran și pot transmite presiuni către bănci, companii și populație.
Potrivit declarațiilor citate de HotNews, CRIF estimează pentru România o pondere a datoriei publice de circa 62% din PIB în acest an, cu o creștere până la aproximativ 64%. Mirani consideră că această valoare nu este, în sine, îngrijorătoare. Media Uniunii Europene este indicată în jurul nivelului de 80% din PIB, în timp ce Italia și Franța au ponderi mult mai ridicate.
Comparația arată de ce evaluarea nu trebuie făcută doar prin raportare la un prag fix. Mai importantă este direcția în care se deplasează indicatorul și viteza acestei mișcări. Un stat cu o datorie relativ redusă poate ajunge într-o situație dificilă dacă menține deficite mari, iar costurile de împrumut cresc.
Deficitul bugetar este mecanismul care poate împinge datoria publică pe o traiectorie mai abruptă. Atunci când cheltuielile depășesc constant veniturile, necesarul de finanțare se majorează. Dacă dobânzile urcă, o parte tot mai mare din resursele statului este direcționată către serviciul datoriei, ceea ce poate amplifica acumularea acesteia.
Mirani folosește Franța ca exemplu al riscului asociat cu deficitele persistente. În opinia sa, o țară cu o bonitate inițial solidă poate ajunge sub presiune după ani de dezechilibre bugetare și instabilitate politică. Prin urmare, valoarea absolută a datoriei contează, dar nu poate fi separată de deficit, de dobânzi și de perspectivele de creștere economică.
O ajustare fiscală bazată în principal pe majorări de taxe poate limita activitatea economică, avertizează reprezentantul CRIF. Într-un scenariu cu avans economic slab, veniturile bugetare pot fi mai greu de consolidat, iar raportul dintre datorie și PIB poate evolua nefavorabil chiar și fără o explozie a cheltuielilor.
O deteriorare a percepției asupra finanțelor publice poate afecta mai întâi obligațiunile suverane și costul la care statul se împrumută. În cazul unei retrogradări a ratingului suveran, băncile locale pot fi, de asemenea, expuse, deoarece evaluarea lor este strâns legată de cea a statului în care operează.
Simone Mirani susține că băncile sunt rareori cotate cu mult peste ratingul suveran. O reducere a calificativului țării poate duce, astfel, la revizuirea ratingurilor bancare și la scumpirea finanțării. Presiunea se poate extinde apoi către entități de stat, companii și gospodării, prin dobânzi mai mari și condiții de creditare mai stricte.
Impactul nu este însă uniform. Companiile orientate spre export sau integrate în lanțuri internaționale pot fi mai puțin afectate direct de o retrogradare, în timp ce firmele dependente de cererea internă și de creditarea locală pot resimți mai rapid efectele.
Pentru România, mesajul CRIF este că sustenabilitatea finanțelor publice nu poate fi judecată printr-o singură fotografie statistică. Un nivel de 64% din PIB rămâne gestionabil în comparație europeană, dar combinația dintre deficit ridicat, dobânzi în creștere și încetinirea economiei poate schimba rapid perspectiva. De aceea, traiectoria datoriei și capacitatea de a reduce dezechilibrele bugetare sunt mai relevante decât cifra de astăzi.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de HotNews.ro.
