Într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice profunde, rolul dolarului american ca monedă pivot a sistemului financiar global revine în centrul dezbaterilor economice contemporane. David Lubin, cercetător asociat la Chatham House, analizează în cel mai recent comentariu al său reziliența activelor americane în contextul conflictului din Iran. Lubin este un expert recunoscut în domeniul piețelor emergente și autorul volumului „Dance of the Trillions”, o lucrare de referință despre istoria fluxurilor internaționale de capital. Experiența sa oferă o perspectivă critică asupra modului în care structura economiei americane influențează percepția investitorilor asupra siguranței financiare.

O caracteristică fundamentală a dolarului constă în faptul că piața obligațiunilor din Statele Unite și moneda însăși funcționează ca refugii sigure în momente de stres sistemic. Atunci când nivelul de anxietate crește în timpul unei crize, investitorii instituționali și guvernele se orientează masiv către active denominate în dolari. Această tendință este susținută de lichiditatea excepțională a piețelor de capital americane, care permit intrarea și ieșirea din poziții mult mai ușor decât oricare alte piețe din lume. Capacitatea Rezervei Federale de a acționa ca împrumutător de ultimă instanță și furnizor de lichiditate rămâne un pilon central al stabilității globale. Lubin subliniază că acest întreg sistem se sprijină pe un fundament de credibilitate politică și economică. El afirmă că „în cele din urmă, încrederea în Statele Unite este cea care susține totul”, deși observă că această încredere globală pare să se afle într-un proces de eroziune început înainte de conflictul actual.

Analiza performanței activelor americane de la începutul războiului până la armistițiul din aprilie oferă date surprinzătoare despre sănătatea actuală a dolarului. În mod teoretic, un refugiu sigur autentic ar trebui să înregistreze o întărire a monedei, o scădere a randamentelor obligațiunilor și o performanță bursieră superioară în momente de criză globală. Dolarul s-a apreciat cu aproximativ 2 procente în raport cu un coș de alte monede, iar indicele bursier S&P a înregistrat scăderi mai mici decât indicii partenerilor comerciali. Deși randamentul obligațiunilor de stat pe zece ani a crescut cu aproximativ 35 de puncte de bază, ajungând la 4,3 procente, această creștere a fost mai redusă comparativ cu cea a altor economii dezvoltate. De exemplu, randamentele obligațiunilor germane au crescut cu 45 de puncte de bază în aceeași perioadă, ceea ce pune performanța americană într-o lumină respectabilă.

Comparația cu episoade dramatice din trecut, precum criza Lehman din 2008 sau începutul războiului din Irak în 2003, confirmă stabilitatea relativă a piețelor americane. Evoluția actuală a cursului de schimb este comparabilă cu cea de după Războiul din Golf din 1991 și este semnificativ mai puternică decât reacția monedei din 2003, când dolarul s-a slăbit considerabil. Totuși, Lubin propune o interpretare alternativă a acestor date pozitive, sugerând că ele ar putea reflecta mai degrabă o izolare conjuncturală decât o putere structurală. El notează că „performanța prețurilor activelor americane ar putea spune mai puține despre statutul dolarului decât despre izolarea relativă a economiei SUA față de criză”. Statele Unite au devenit în ultimii ani principalul producător mondial de petrol, gaze și armament, factori care protejează economia internă de efectele imediate ale conflictului.

O dinamică interesantă observată în această perioadă vizează comportamentul băncilor centrale străine, care au fost nevoite să vândă obligațiuni guvernamentale americane pentru a-și proteja propriile monede. Banca centrală a Turciei este un exemplu elocvent în acest sens, vânzând active americane pentru a obține lichidități în dolari necesare apărării lirei turcești. Autoritățile de la Ankara s-au temut că o depreciere bruscă a monedei locale ar alimenta inflația și ar determina rezidenții să se refugieze masiv către moneda americană. Această presiune de vânzare explică parțial de ce prețurile obligațiunilor americane au scăzut, determinând creșterea randamentelor acestora, în ciuda statutului lor teoretic de activ sigur.

În paralel cu dinamica piețelor americane, piețele financiare chineze au dat dovadă de un calm extraordinar. Randamentul obligațiunilor guvernamentale chineze pe zece ani a rămas neschimbat la 1,8 procente, o evoluție contrară creșterilor de randament înregistrate aproape peste tot în lume. Deși bursa chineză a slăbit ușor, moneda națională, renminbi, s-a apreciat în mod constant. Această întărire a monedei chineze este un fenomen remarcabil în contextul macroeconomic actual. Lubin subliniază un aspect unic al acestei situații, precizând că „China este singurul importator de energie din lume a cărui rată de schimb s-a apreciat de când a început războiul”. Această rezistență se datorează în parte structurii specifice a economiei chineze și a mixului său energetic.

Aparenta liniște a piețelor din China este susținută de faptul că producția de electricitate a țării depinde într-o măsură foarte mică de petrol și gaze. Cărbunele rămâne sursa dominantă de energie, alături de contribuții semnificative din partea sectoarelor solar, eolian, nuclear și hidroelectric. Mai mult, fluxurile de petrol iranian către China au rămas aproape neafectate de război. Beijingul dispune, de asemenea, de rezerve strategice de petrol de aproximativ 1,4 miliarde de barili, cantitate suficientă pentru a acoperi consumul intern timp de trei luni. Aceste elemente de izolare energetică permit Chinei să evite șocurile valutare care au afectat alte mari economii importatoare de energie.

Perspectivele oferite de David Lubin sugerează că dominația dolarului se află la o răscruce între tradiția financiară și noile realități energetice. Reziliența activelor americane ar putea fi mai degrabă un rezultat al statutului de exportator net de energie și armament decât o confirmare a încrederii politice depline. În același timp, stabilitatea neașteptată a Chinei indică o diversificare a centrelor de putere financiară care pot oferi protecție în momente de criză. Piața globală pare să reacționeze la fapte conjuncturale despre resursele naturale, lăsând deschisă întrebarea dacă rolul structural al dolarului va rămâne neschimbat pe termen lung în absența unui fundament solid de încredere internațională.