În discursul public, economia subterană este aproape întotdeauna tratată ca o anomalie: evaziune fiscală, pierderi bugetare, distorsiuni ale pieței. Este partea „întunecată” a economiei, cea care trebuie redusă sau eliminată. Însă studiul realizat de Gheorghe Zaman și Zizi Goschin, publicat în Procedia Economics and Finance (2015), sub titlul „Shadow Economy and Economic Growth in Romania. Cons and Pros”, propune o perspectivă mai nuanțată: economia subterană nu este doar o problemă, ci și un mecanism de adaptare.

Autorii pornesc de la o observație esențială: economia ascunsă este un fenomen complex, care nu poate fi redus la o singură dimensiune. Din acest motiv, ei construiesc un indice sintetic, bazat pe trei indicatori relevanți – valoarea pe cap de locuitor, ponderea în PIB și contribuția la economia subterană totală a Uniunii Europene. Această abordare permite o înțelegere mai completă a fenomenului și evită simplificările frecvente.

Rezultatele sunt, în sine, surprinzătoare. România nu apare ca un caz extrem. Dimpotrivă, nivelul economiei subterane este relativ stabil și nu se situează printre cele mai ridicate din Europa în perioada analizată (1999–2012). Această constatare contrazice percepția generală, conform căreia economia informală ar domina structura economică națională.

Dar poate cea mai importantă concluzie a studiului este legătura dintre economia oficială și cea subterană. Deși regresiile clasice nu indică un impact direct semnificativ asupra creșterii economice, analiza pe termen lung relevă o relație de cointegrare între PIB și economia subterană. Cu alte cuvinte, cele două evoluează împreună, urmând tendințe similare.

Această relație sugerează un lucru profund: economia subterană nu este separată de economia oficială, ci integrată în funcționarea ei. Nu este un sistem paralel, ci o extensie a celui existent. În perioade de rigiditate instituțională sau de presiune economică, aceasta acționează ca un mecanism de ajustare.

În practică, acest lucru se traduce prin funcții sociale concrete. Economia subterană oferă soluții acolo unde sistemul formal nu reușește: ocupare pentru cei excluși din piața oficială, venituri suplimentare pentru gospodării, flexibilitate pentru mici activități economice. În lipsa acestor mecanisme, dezechilibrele ar deveni mai vizibile și mai greu de gestionat.

Aceasta nu înseamnă că economia subterană este benefică în sine. Costurile sunt reale: pierderi fiscale, concurență neloială, dificultăți în planificarea economică. Însă reducerea fenomenului nu poate fi realizată doar prin măsuri coercitive. Atâta timp cât există disfuncționalități în economia oficială, economia subterană va continua să existe.

Privită dintr-o perspectivă mai largă, economia funcționează ca un sistem de echilibru. Atunci când o parte devine rigidă, alta devine flexibilă. Atunci când accesul este limitat, apar alternative. Economia subterană este, în acest sens, un răspuns la imperfecțiunile sistemului, nu doar o abatere de la reguli.

Studiul lui Gheorghe Zaman și Zizi Goschin sugerează implicit că problema reală nu este existența economiei subterane, ci cauzele care o generează. O economie oficială eficientă, accesibilă și flexibilă ar reduce natural dimensiunea acesteia, fără a fi nevoie de intervenții excesive.

În România, această lecție este esențială. Economia subterană nu trebuie privită doar ca un simptom negativ, ci ca un indicator al unor dezechilibre mai profunde. Acolo unde statul nu reușește să ofere suficiente oportunități, oamenii creează propriile soluții.

În final, întrebarea nu este dacă economia subterană trebuie eliminată, ci dacă economia oficială poate deveni suficient de funcțională încât să o facă inutilă. Iar răspunsul la această întrebare nu ține doar de politici fiscale, ci de întregul mod în care este organizată economia.