Paul Krugman este laureat al Premiului Nobel pentru Economie și profesor la City University of New York. Autorul argumentează că, deși există tentative politice de a opri revoluția energiei regenerabile, aceasta va continua să avanseze la nivel global datorită fundamentelor economice și științifice care au devenit de netăgăduit. Donald Trump poate încerca să blocheze acest proces, însă rezultatul nu va fi stoparea progresului mondial, ci doar asigurarea faptului că această transformare va ocoli Statele Unite. Principalul beneficiar geopolitic al acestei ostilități față de noile tehnologii este China, care deține deja o poziție dominantă în producția infrastructurii necesare pentru energia regenerabilă. Viitorul energetic condus de Beijing pare să sosească mai devreme decât se anticipase, fiind accelerat de instabilitatea piețelor de hidrocarburi și de crizele politice din zonele bogate în resurse fosile.
Evoluția prețurilor la petrol și gaze, marcată de scumpiri bruște și amenințări cu penuria, a evidențiat vulnerabilitatea statelor care depind excesiv de combustibilii fosili. Analizând datele recente din Europa, se observă o distincție clară între statele care au diversificat mixul energetic și cele care au rămas captive resurselor tradiționale. Țări precum Franța și Spania, care se bazează pe surse non-fosile, au reușit să atenueze șocurile economice provocate de conflictele internaționale. În schimb, Italia a fost grav afectată deoarece gazele naturale reprezintă aproape jumătate din sursa sa de energie. Această dependență menține prețurile la un nivel ridicat și pune presiune pe economie, demonstrând că securitatea energetică este strâns legată de capacitatea de a adopta surse alternative.
Insecuritatea rutelor de transport pentru hidrocarburi adaugă un strat suplimentar de complexitate acestei situații globale. Blocajele și tensiunile politice din punctele strategice de tranzit fac ca dependența de gazele naturale lichefiate sau de petrol să fie percepută ca un risc major. Krugman subliniază că nicio națiune nu poate avea garanția că o putere mare nu va încerca să folosească dependența energetică drept o armă politică. Această incertitudine a declanșat o cursă globală pentru investiții în panouri solare, turbine eoliene și baterii capabile să susțină rețelele electrice în mod constant. În acest context, marea întrebare este cine va furniza echipamentele necesare pentru această tranziție masivă. China s-a poziționat deja ca atelierul lumii, având un sector manufacturier care depășește capacitatea cumulată a Statelor Unite, Japoniei, Germaniei și Coreei de Sud.
Dominația chineză este vizibilă în mod special în sectorul electrotehnic, care include panourile solare, bateriile și vehiculele electrice. China controlează peste 80 la sută din producția globală în aceste domenii strategice, cu o prezență ușor mai redusă, de 60 la sută, în cazul turbinelor eoliene, unde Europa încă reușește să își păstreze o relevanță semnificativă. Succesul chinez nu este doar rezultatul unor politici industriale deliberate, ci și al unei adoptări rapide a acestor tehnologii pe piața internă. Această piață imensă oferă producătorilor chinezi avantaje economice majore atunci când exportă pe piețele străine. Există o percepție eronată, alimentată de discursurile politice, conform căreia China produce tehnologie verde doar pentru alții, fără a o utiliza ea însăși. Donald Trump a susținut recent că în China nu există parcuri eoliene reale, afirmând: „Ei le fabrică, le vând pe o avere oamenilor proști care le cumpără, dar nu le folosesc ei înșiși. Ridică câteva parcuri eoliene mari, dar nu le folosesc, le pun acolo doar ca să arate oamenilor cum ar putea arăta. Ele nu se învârt, nu fac nimic”.
Contrar acestor afirmații, datele arată că, deși China folosește în continuare cantități mari de cărbune, creșterea sa în domeniul energiei eoliene și solare este spectaculoasă. Cererea pentru echipamente depinde de ritmul în care se adaugă noi capacități de generare, iar la acest capitol China depășește restul lumii la un loc.
Sursă: Our World in Data
Această strategie permite Chinei să beneficieze de curbe de învățare extrem de abrupte în producție. Cu cât o țară produce mai mult, cu atât devine mai eficientă și mai competitivă. Prin dominarea acestui sector acum, Beijingul creează un ecosistem industrial de furnizori specializați care va fi aproape imposibil de concurat în viitorul apropiat. Această supremație este evidentă și pe piața autoturismelor, unde vânzările de mașini electrice din China reprezintă o proporție covârșitoare din totalul mondial.
Sursă: Our World in Data
În Statele Unite, administrația precedentă a încercat să recupereze terenul pierdut prin programe de stimulare a producției de baterii și vehicule electrice. Totuși, noile direcții politice vizează nu doar anularea acestor inițiative, ci și blocarea activă a investițiilor private în energia regenerabilă. Krugman avertizează că, până când America se va elibera de această obsesie pentru combustibilii fosili, avansul Chinei ar putea deveni insurmontabil. Chiar dacă dependența de tehnologia chineză implică anumite riscuri, ea ar putea fi considerată mai puțin problematică decât dependența de importurile de energie din zone cu o stabilitate politică incertă. Mai mult, realitatea climatică forțează această schimbare indiferent de opiniile politice de la Washington. Datele pentru luna martie confirmă faptul că temperaturile au atins niveluri record, subliniind urgența tranziției către surse curate.
Viteza cu care planeta se încălzește impune o renunțare rapidă la resursele fosile. Din perspectiva lui Krugman, locul unde este fabricat echipamentul necesar pentru această schimbare devine o problemă secundară în comparație cu necesitatea de a acționa împotriva schimbărilor climatice. Totuși, economistul consideră că este regretabil să urmărim cum o mare putere economică se sabotează singură, cedând voluntar Chinei cea mai importantă industrie a viitorului. Această alegere va lăsa țara mai săracă, mai înapoiată din punct de vedere tehnologic și cu o influență mult diminuată într-o lume care se îndreaptă rapid către o nouă eră energetică. Krugman își încheie analiza cu o concluzie dură, afirmând că, în acest proces, nu se ard doar resursele naturale, ci se incendiază propriul viitor economic și tehnologic al națiunii.
