Afirmația că România ar avea nevoie de 750.000 de ingineri, prezentată de Știrile ProTV în septembrie 2022, atrage atenția asupra deficitului de specialiști și asupra presiunilor de pe piața muncii. Totuși, cifra nu poate fi evaluată fără să știm cine a realizat estimarea, pentru ce perioadă este valabilă și ce categorii profesionale include. Prin urmare, înainte ca ea să devină reper pentru politici publice sau investiții în educație, sunt necesare date verificabile despre sectoare, ocupații, regiuni și competențe.
Materialul publicat de Știrile ProTV cu ocazia Zilei Inginerului Român prezintă ideea unui necesar foarte mare de specialiști pentru România. În același context este menționată și percepția că unii ingineri ajung să considere normale venituri lunare de 10.000 de euro.
Din informațiile disponibile în materialul citat nu rezultă însă cine a calculat necesarul, ce bază statistică a fost folosită sau dacă numărul reprezintă posturi vacante, locuri de muncă ce urmează să apară ori totalul specialiștilor necesari într-un interval mai lung. Această diferență este esențială, deoarece fiecare interpretare descrie o problemă distinctă.
Mai întâi trebuie clarificată definiția termenului „inginer”. O analiză poate include absolvenți ai facultăților tehnice, persoane încadrate oficial în ocupații inginerești sau profesioniști care lucrează în cercetare, producție, IT și infrastructură.
Diferența dintre aceste categorii schimbă radical rezultatul. De aceea, estimarea ar trebui însoțită de nomenclatorul ocupațiilor utilizat, de sursa datelor și de explicații privind modul în care au fost tratate reconversiile profesionale, mobilitatea internațională și ieșirile din activitate.
La fel de important este orizontul de timp. Un necesar de 750.000 de persoane până la sfârșitul deceniului nu poate fi comparat direct cu numărul de recrutări necesare într-un singur an. Fără această distincție, cifra poate crea impresia unei crize imediate, deși ar putea descrie o nevoie cumulată.
O evaluare solidă ar porni de la datele angajatorilor și de la evoluția ocupării pe sectoare. În acest caz, ar trebui urmărite separat industria, energia, construcțiile, transporturile, tehnologia și cercetarea, deoarece cererea de competențe diferă considerabil între aceste domenii.
Următorul pas este compararea cererii estimate cu oferta disponibilă. Aici contează numărul de absolvenți, rata de ocupare în domeniu, plecările din țară, pensionările și timpul necesar pentru formarea unui specialist. În consecință, numărul de diplome emise nu este echivalent automat cu numărul de ingineri disponibili pentru posturile vacante.
Analiza trebuie să includă și distribuția regională. Un deficit național poate ascunde lipsuri severe în anumite zone, în timp ce alte regiuni pot avea un echilibru diferit între cerere și ofertă. În plus, salariile trebuie interpretate prudent: o remunerație ridicată poate reflecta raritatea unei competențe, experiența sau specificul unui proiect, nu nivelul întregii profesii.
Cifra de 750.000 poate semnala presiuni reale de recrutare, însă nu reprezintă, în forma prezentată, o estimare verificată independent. Pentru o discuție responsabilă sunt necesare metodologia, definiția inginerului, perioada analizată și datele sectoriale. Doar după clarificarea acestor elemente pot fi evaluate corect amploarea necesarului de specialiști și răspunsul educației și al economiei.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de stirileprotv.ro.
