România se pregătește să bată recorduri istorice în agricultură. Cu o recoltă estimată la 12,2 milioane de tone de grâu în sezonul 2025–2026, țara noastră ar putea avea cea mai mare producție din ultimii 28 de ani, potrivit analiștilor de la Argus Media. Un motiv de mândrie națională, dar și de reflecție profundă. Pentru că, în timp ce țara produce grâu cât pentru jumătate de continent, fermierii români continuă să trăiască din subvenții mizere, să-și vândă recolta la prețuri de batjocură și să fie la mâna intermediarilor străini care dictează regulile pieței.
Da, România este lider la exporturi în Uniunea Europeană. Da, prețurile din porturile românești stau la baza noilor contracte futures pe grâul din regiunea Mării Negre. Însă cine câștigă cu adevărat din această „performanță”? În niciun caz agricultorii autohtoni, care se luptă cu prețuri de achiziție derizorii, infrastructură slabă și costuri în creștere pentru inputuri.
În loc să fie o sursă de bunăstare națională, agricultura rămâne o industrie în care valoarea adăugată este exportată, iar fermierii devin doar „prestatori” de materie primă brută. România este lăudată că bate Franța la export, dar în aceeași Franță, fermierii beneficiază de prețuri corecte, politici de protecție și subvenții reale, nu doar promisiuni electorale.
În lipsa unor politici clare de sprijin pentru procesare internă, de consolidare a cooperativelor și de protejare a producătorilor locali, România continuă să joace rolul de furnizor de materii prime ieftine într-o piață globală condusă de corporații și intermediari. Faptul că CME Group utilizează prețurile din porturile românești pentru contractele sale futures nu înseamnă că fermierii români au acces la aceste oportunități. Dimpotrivă, lipsa transparenței și monopolul în transport, depozitare și logistică scad șansele ca aceștia să profite de pe urma propriei munci.
Într-un an în care economia dă semne tot mai clare de fragilitate, iar autoritățile vorbesc deschis despre austeritate, măririle de taxe și tăierea investițiilor, știrea despre recolta record de grâu are gust amar. Pentru că, în realitate, România nu are o strategie clară pentru a transforma acest potențial agricol în prosperitate internă.
Lipsa de irigații moderne, absența rețelelor de silozuri competitive, fiscalitatea împovărătoare și birocrația excesivă continuă să împingă fermierii către faliment sau dependență de marile rețele de distribuție. Iar în timp ce guvernul interimar se mândrește cu cifrele din rapoarte internaționale, mii de agricultori abia își acoperă costurile de producție.
România produce grâu pentru export, dar nu pentru siguranță alimentară, pentru procesare locală sau pentru refacerea echilibrului rural. Degeaba avem cea mai mare recoltă din ultimele decenii, dacă nu știm ce să facem cu ea în interesul propriu. Într-o economie în care cifrele bat realitatea, iar performanța este contabilă, dar nu și socială, agricultura rămâne o resursă risipită, o comoară dată pe nimic.