Reorganizarea administrativă din Bulgaria, realizată în 1979, a redus numărul municipalităților de la 1.389 la 291. Schimbarea nu a însemnat dispariția satelor și orașelor, ci gruparea lor în unități administrative mai mari, capabile să concentreze servicii și personal specializat. Experiența este relevantă pentru România, însă nu poate fi transferată automat, deoarece reforma s-a desfășurat într-un regim centralizat. De aceea, diferența dintre municipalitate și localitate este esențială pentru orice comparație.
Datele prezentate de Institutul Național de Statistică al Bulgariei indică amploarea reorganizării din 1979. Numărul municipalităților a scăzut cu aproximativ 79%, într-o perioadă marcată de urbanizare, industrializare și extinderea infrastructurii.
Obiectivul a fost crearea unor centre teritoriale mai puternice, în jurul cărora să fie organizate serviciile publice. Astfel, unitățile administrative mici au fost reunite în structuri care cuprindeau mai multe așezări.
Totuși, municipalitatea nu trebuie confundată cu localitatea. O municipalitate bulgară, denumită obshtina, poate include orașe și numeroase sate. La nivel inferior funcționează structuri de tip kmetstvo, care păstrează o formă de reprezentare locală fără să reproducă întregul aparat al unei primării.
Această distincție este importantă și pentru dezbaterea din România. Reducerea numărului de primării nu ar presupune automat desființarea localităților sau pierderea identității comunităților. În schimb, administrația completă și serviciile specializate ar putea fi organizate la o scară mai largă.
Potrivit datelor citate în analiza sursă, Bulgaria are astăzi 265 de municipalități, 28 de districte administrative și 5.256 de localități. În medie, o municipalitate gestionează aproximativ 20 de localități.
Principalul argument pentru consolidare este concentrarea resurselor. O administrație mai mare poate susține mai ușor compartimente pentru urbanism, achiziții, investiții, asistență socială și atragerea fondurilor europene.
Cu toate acestea, comasarea nu produce automat servicii mai bune. Sunt necesare finanțare adecvată, personal calificat, atribuții clare și o relație funcțională cu localitățile componente. În lipsa acestora, municipalitatea mai mare poate deveni doar o structură formală, îndepărtată de cetățeni.
Declinul populației poate eroda în timp avantajele unei reorganizări. Analiza citată arată că, în 2019, 76 dintre cele 265 de municipalități bulgare aveau sub 6.000 de locuitori. În 2022, 70 aveau sub 5.000 de locuitori, iar alte 72 se situau între 5.000 și 10.000.
Prin urmare, dimensiunea administrativă trebuie evaluată împreună cu accesul la servicii, conectivitatea teritorială și capacitatea instituțiilor. O unitate mai mare nu este suficientă dacă populația este dispersată, îmbătrânită sau în scădere.
Reforma din 1979 a avut loc într-un regim centralizat și într-un context economic diferit de cel al României actuale. Prin urmare, modelul nu poate fi copiat mecanic într-un stat democratic și european.
Relevanța sa constă în separarea dintre existența localității și organizarea administrației complete. Pentru România, comparația ar trebui să includă costurile, calitatea serviciilor, reprezentarea locală și evoluția demografică, nu doar numărul de primării.
Cazul bulgar arată că reducerea numărului de primării poate susține economii de scară, dar nu garantează eficiența fără resurse, competență și reprezentare locală. În România, reforma administrativă și alegerea primarilor în două tururi pot fi susținute ca direcții politice, însă afirmația că statul nu se poate salva decât prin aceste măsuri depășește concluziile demonstrabile ale experienței bulgare. O decizie serioasă trebuie să pornească de la costuri, servicii și evoluția populației.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de Reforma Administrativă.
