Marius Lulea, președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice, susține că fragmentarea administrației locale nu poate fi rezolvată prin simple stimulente financiare. În viziunea sa, reforma administrativă trebuie stabilită prin lege, pe baza unor criterii obligatorii, iar numărul UAT-urilor ar trebui redus de la peste 3.000 la cel mult 500. Propunerea este prezentată ca o opțiune de politică publică, nu ca o măsură adoptată.
Poziția lui Lulea răspunde ideii unei comasări voluntare a comunelor, asociată programului de guvernare pregătit de Siegfried Mureșan. Prima variantă încurajează cooperarea și oferă finanțări suplimentare localităților care aleg să lucreze împreună. A doua presupune reorganizarea întregului sistem prin reguli aplicabile la nivel național.
În analiza lui Marius Lulea, voluntariatul are o limită structurală. Administrațiile locale și grupurile politice care controlează bugete nu ar avea un interes evident să renunțe la structurile existente. Prin urmare, asocierea voluntară poate rămâne un instrument punctual, dar nu ar produce singură o reducere semnificativă a numărului de UAT-uri.
O reorganizare administrativ-teritorială ar trebui să pornească de la populație, venituri proprii, capacitate administrativă și acces la servicii publice. Aceste criterii ar permite comparații între comune și orașe mici. Totuși, aplicarea lor necesită date actualizate și o metodologie transparentă.
Dimensiunea economică a problemei este legată de costurile aparatelor administrative. România are aproape 2.900 de comune și peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, potrivit datelor invocate în dezbatere. În localitățile cu baze fiscale reduse, structurile separate pot genera cheltuieli recurente pentru personal, conducere și funcționare.
Lulea afirmă că multe administrații nu își acoperă integral cheltuielile curente din venituri proprii. Ele depind de transferuri sau de mecanisme de echilibrare de la bugetul de stat. În acest context, fondurile alocate unor structuri administrative distincte nu mai pot fi direcționate integral către infrastructură, investiții și servicii locale.
Totuși, reducerea numărului de UAT-uri nu garantează automat economii. O administrație mai mare poate avea costuri de tranziție, poate necesita reorganizarea personalului și poate mări distanța dintre cetățeni și centrele decizionale. Efectul bugetar ar depinde de împărțirea atribuțiilor, activelor și obligațiilor financiare.
Un alt argument prezentat de Lulea este păstrarea identității comunităților. Satele și localitățile componente și-ar putea păstra denumirile și specificul, chiar dacă administrarea lor ar reveni unor structuri mai largi. În această logică, comasarea vizează aparatul administrativ, nu dispariția comunităților.
Disputa dintre comasarea voluntară și reorganizarea impusă prin lege privește, în fond, ritmul și profunzimea schimbării. Prima abordare limitează intervenția statului și lasă decizia la nivel local. A doua introduce criterii naționale, termene și obligații care pot accelera procesul, dar necesită garanții pentru reprezentarea locală și continuitatea serviciilor.
Propunerea lui Marius Lulea mută discuția de la stimularea voluntară la reorganizarea obligatorie prin lege. O asemenea reformă ar putea reduce costurile și concentra resursele, însă rezultatele depind de criterii clare, date complete și o aplicare care să nu transfere problemele către administrații mai mari. Prin urmare, analiza trebuie să urmărească atât economiile posibile, cât și efectele asupra bugetelor locale și serviciilor publice.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de EcoCapital.RO.
