România continuă să facă una dintre cele mai mari greșeli economice posibile: exportă prea multă resursă naturală și prea puțină valoare adăugată.

Avem păduri, avem tradiție în prelucrarea lemnului și avem profesioniști. Cu toate acestea, cantități importante de lemn pleacă din țară după o prelucrare primară, în loc să fie transformate aici în mobilă, elemente de construcții, tâmplărie, structuri din lemn, panouri sau produse prefabricate cu valoare mult mai mare.

În 2024, România a exportat mobilier de aproximativ 2,45 miliarde de euro, iar împreună cu produsele din lemn exporturile sectorului au ajuns la circa 4,25 miliarde de euro. Industria mobilei are o cifră anuală de afaceri de aproximativ 2,5–2,7 miliarde de euro. Este mult, dar potențialul este considerabil mai mare.

Obiectivul economic trebuie să fie simplu: să exportăm cât mai puțină materie primă și cât mai mult produs finit. Nu doar cherestea, ci mobilă românească. Nu doar lemn pentru construcții, ci case prefabricate, structuri, fațade și sisteme constructive produse în România. Mai mult, ar trebui să exportăm companii românești capabile să proiecteze și să construiască în străinătate.

Problema este că statul face exact opusul: pune o povară fiscală tot mai mare asupra celor care produc. Asociația Producătorilor de Mobilă avertiza că marjele de profit din sector au ajuns în multe cazuri la numai 2–5%, iar noi taxe pot împinge IMM-urile spre insolvență și pot determina relocarea producției.

Resursa naturală nu aduce prosperitate prin simpla ei existență. Prosperitatea apare atunci când peste resursă adăugăm inteligență, tehnologie, capital și muncă românească.