România se îndreaptă cu pași repezi spre o criză financiară majoră, în contextul în care datoria publică atinge cote alarmante, iar Guvernul pare incapabil să stopeze hemoragia bugetară. În primele luni ale anului 2025, statul s-a împrumutat deja cu 114,7 miliarde de lei, reușind să acopere abia jumătate din nevoia totală de finanțare pentru întregul an – estimată la 232 de miliarde de lei.
Cu o datorie totală care a ajuns la 990,8 miliarde de lei, reprezentând 56,3% din PIB, România devine, în mod îngrijorător, cel mai costisitor client de împrumut din Uniunea Europeană. Dobânzile plătite de stat au depășit pragul de 8% în perioadele de vârf ale instabilității politice, coborând doar marginal după victoria electorală a lui Nicușor Dan – în jurul valorii de 7,4%, un nivel încă nesustenabil pentru o economie europeană.
Criza este adâncită de haosul politic generat de amânarea alegerilor prezidențiale și de lipsa unui guvern funcțional. Fără o strategie economică coerentă, statul pare prins într-o spirală periculoasă de împrumuturi care nu fac decât să acopere găuri bugetare, nu să stimuleze dezvoltarea reală.
În lipsa reformelor fiscale și a unui plan de consolidare bugetară, România funcționează pe pilot automat, trăgând bani de la populație și de pe piețele externe. 23 de miliarde de lei au fost atrași prin titlurile de stat Fidelis și Tezaur – adică economiile românilor transformate, de nevoie, în salvare temporară a statului.
Fără măsuri urgente de reducere a cheltuielilor și creștere a veniturilor bugetare, România riscă să intre într-o spirală a îndatorării fără ieșire. Costurile mari de împrumut și lipsa încrederii investitorilor pot conduce la:
Experții avertizează că fereastra de timp pentru intervenții reale se închide rapid. Guvernul – oricare ar fi el – trebuie să adopte măsuri drastice:
România se află la o răscruce. Continuarea acestei politici economice bazate exclusiv pe împrumuturi nu mai este o opțiune viabilă. Fără reforme urgente și asumate, statul riscă nu doar o criză economică profundă, ci și pierderea încrederii din partea propriei populații. Iar în contextul regional instabil și al presiunilor externe, prețul incompetenței poate fi unul istoric.