Circulația monetară nu este vizibilă doar în registre comerciale sau în acte fiscale. Uneori, ea apare într-un dosar de anchetă, redactat după ce muncitori au găsit monede în timpul unei lucrări agricole. Aceasta este baza studiului „O descoperire monetară din ianuarie 1933 în documentele Legiunii de Jandarmi Râmnicu Sărat”, semnat de Marius Gabriel Neculae, cercetător al Muzeului Național de Istorie a României. Articolul a fost publicat în Cercetări Numismatice, în 2021.
Cercetarea folosește documente păstrate în fondul Legiunii de Jandarmi Râmnicu Sărat: adresa postului către Judecătoria de Ocol Cotești, răspunsul instanței, procese-verbale și declarații. Metoda este una de reconstituire documentară, completată prin comparații cu tezaure și descoperiri cunoscute din zona Moldovei dintre Carpați și Prut.
În ianuarie 1933, șase persoane săpau pământul pentru plantarea unei vii pe proprietatea lui Victor Slăvescu, în comuna Cotești. Ghiorghe Padoiu a descoperit oseminte și, în apropiere, un grup de monede. Mărturiile vorbesc despre un „pumn” de piese mici, corodate, dintre care multe erau perforate la margine, și despre trei exemplare mai mari.
Din punct de vedere informațional, lotul este dificil de evaluat. Monedele mici au fost risipite în timpul săpăturilor ori luate de participanți. Patru exemplare au fost recuperate ulterior de șeful postului. Trei monede mai mari au fost împărțite: două au fost luate de Grigore Popa, iar una de Ghiorghe Vasile Pârjol. Popa a vândut cele două piese lui Pantazică Gogoncea pentru 40 de lei, crezând că sunt din argint.
Procesul-verbal oferă puține date tehnice. O monedă este descrisă ca având aproximativ mărimea unei piese de 2 lei, fiind mai subțire și purtând inițiale neînțelese și un fragment de legendă citit ca „Sigis.III”. Autorul consideră că probabilitatea este mare ca piesele să fie trojaki, adică monede de trei groși emise de Sigismund al III-lea Vasa în perioada 1587-1632.
Raționamentul se bazează pe dimensiuni și pe comparația cu descoperiri regionale. Piesele de șase groși și sferturile de taler ar fi fost mai mari, iar diferența ar fi fost probabil observată. În cazul monedelor mici, ipoteza vizează polgroși polonezi sau denari ungurești, inclusiv falsuri. Studiul menționează și faptul că deprecierea monedei otomane și ponderea redusă a acesteia în anumite tezaure fac mai puțin probabilă prezența unor piese otomane în acest lot.
Descoperirea nu permite calcularea unei valori monetare totale și nici reconstruirea exactă a momentului în care piesele au fost ascunse. Nu există inventarul complet, greutatea, diametrul sau imaginile tuturor monedelor. De aceea, identificarea trebuie citită ca o ipoteză numismatică, nu ca un rezultat definitiv.
O altă problemă privește relația cu osemintele. Martorii au presupus că piesele aparțineau unor morminte, eventual ca podoabă sau monedă funerară. Studiul respinge ca foarte puțin probabilă ideea unui „obol al lui Charon”: un grup compact de câteva zeci de monede nu corespunde, în mod obișnuit, inventarelor funerare, unde monedele apar de regulă izolat și cu o structură mai variată.
Implicația principală este metodologică. Arhivele jandarmeriei pot completa datele despre circulația monetară și pot semnala descoperiri absente din repertorii. Ele oferă însă mai ales context, mărturii și trasee administrative. Pentru o identificare deplină rămâne necesară examinarea fizică a pieselor, iar în cazul de față această condiție nu este îndeplinită.
