O interpretare strictă a lui Adam Smith separă interesul propriu de restul motivelor umane și tratează piața ca pe un mecanism autonom. În Adam Smith and the contemporary world, Amartya Kumar Sen arată că această lectură confundă o explicație punctuală a schimbului cu o teorie generală a economiei.
Articolul lui Sen a apărut în Erasmus Journal for Philosophy and Economics, în 2010. Autorul pornește de la contrastul dintre prestigiul acordat lucrării The wealth of nations, din 1776, și atenția mai redusă acordată lucrării The theory of moral sentiments, publicată prima dată în 1759.
Din punct de vedere analitic, Sen separă două propoziții. Prima este că interesul propriu poate explica de ce participanții acceptă un schimb: cumpărătorul vrea bunul, vânzătorul vrea plata. A doua ar fi că același motiv explică suficient producția, distribuția și stabilitatea economiei. Sen susține că Smith a formulat prima idee, nu pe cea de-a doua.
În această reconstrucție, schimburile normale se sprijină pe încredere și pe așteptarea că angajamentele vor fi respectate. Exemplul bancherului este important: bancnotele ajung să circule ca banii metalici atunci când oamenii au încredere în averea, probitatea și prudența sa și cred că le poate plăti la cerere. Când încrederea dispare, simpla dorință de a face comerț nu garantează continuarea tranzacțiilor.
De aici și critica adusă unei interpretări care vede în Smith un apărător al dereglementării fără limite. Sen leagă analiza smithiană a „prodigalilor și proiectanților” de criza financiară recentă perioadei în care a fost susținută prelegerea. El amintește că Jeremy Bentham a considerat proiectanții și inovatori ai progresului, dar subliniază că Smith nu a abandonat distincția dintre inovație și proiectare riscantă.
Studiul nu susține că interesul personal este lipsit de importanță. El susține că nu este exclusiv. În The theory of moral sentiments, Smith discută motive precum umanitatea, justiția, generozitatea și spiritul public. Acestea nu sunt ornamente morale exterioare economiei: Sen le consideră relevante pentru calitatea societății și pentru evitarea comportamentelor distructive.
O eroare de interpretare apare atunci când raționalitatea este redusă la urmărirea inteligentă a câștigului propriu. Smith admite și rolul convențiilor, al regulilor de comportament și al judecății exercitate asupra propriilor acțiuni din perspectiva altora. Prin urmare, comportamentul economic și social nu este închis într-o schemă în care iubirea de sine are prioritate necondiționată.
Sen identifică în Smith și o intuiție asupra sărăciei relative. Resursele necesare pentru a participa la viața comunității sau pentru a apărea în public fără rușine depind de nivelul general al societății. O creștere a veniturilor altora poate modifica astfel standardul minim necesar pentru funcționarea socială.
Consecința conceptuală este că sărăcia nu poate fi analizată complet fără inegalitate. Sen critică poziția potrivit căreia politicile ar trebui să se ocupe de sărăcie, în timp ce inegalitatea ar fi o problemă complet separată. Relația dintre venituri și participare socială face ca această separare să fie insuficientă.
În partea finală, Sen compară instituționalismul transcendental, orientat spre identificarea unor instituții perfect juste, cu abordarea comparativă atribuită lui Smith. Cea din urmă examinează societăți reale și întreabă ce schimbări pot reduce nedreptatea. Accentul cade pe realizări efective, comportamente și consecințe, nu numai pe reguli abstracte.
„Spectatorul imparțial” extinde analiza dincolo de punctele de vedere ale celor incluși într-un contract social. Sen argumentează că interesele oamenilor din afara unei societăți sunt relevante, iar vocile îndepărtate pot corecta parohialismul. A asculta un argument venit din altă cultură nu înseamnă acceptarea lui automată, ci examinarea motivelor sale.
Limita articolului este și natura lui: nu oferă un test econometric, o măsurare a impactului reglementărilor sau o estimare cauzală a crizei financiare. Este o analiză interpretativă a textelor lui Smith și a implicațiilor lor filosofice. Tocmai de aceea, contribuția sa principală este clarificarea mecanismelor și a presupunerilor din spatele unor lecturi economice devenite convenționale.
